
PNL nu a excelat niciodată la întărirea statului de drept în zona justiției iar partenerii democrat-liberali nu sunt tocmai siguri că aceștia își vor schimba năravul politic de a-și proteja prezumtivi infractori cu gulere albe. Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că votul din Senat pentru refuzarea arestării preventive a senatorului PSD Marius Isailă este ”un motiv de îngrijorare în privința seriozității și onestității angajamentelor publice recente ale PNL că își va corecta comportamentul față de justiție”. Macovei amintește, într-un comunicat remis miercuri agenției MEDIAFAX, că Senatul a votat luni împotriva cererii DNA privind încuviințarea arestării preventive a senatorului PSD Ovidiu Marius Isăilă, inculpat pentru două infracțiuni de trafic de influență, ambele în formă continuată, și a unei infracțiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. ”Un simplu calcul matematic demonstrează că au fost cel puțin 20 de senatori liberali, din cei 30 prezenți la vot, care au votat împotriva ridicării imunității parlamentare a senatorului PSD Isăilă. În spatele votului secret, frăția PSD-PNL împotriva justiției funcționează încă”, susține Monica Macovei.
Ea consideră că ”votul din Senat în cazul Isailă este un motiv de îngrijorare în privința seriozității și onestității angajamentelor publice recente ale PNL că își va corecta comportamentul față de justiție”. ”De aceea, îi solicit domnului Klaus Johannis, președinte interimar al PNL, să clarifice public votul senatorilor PNL în acest caz și să-i sancționeze pe cei care au votat împotriva justiției. Amintesc că într-un interviu publicat pe 3 iunie domnul Johannis a declarat că e inadmisibil ca un om care a încălcat clar legea sau există indicii puternice că a făcut asta să nu poată fi anchetat, fără însă a se referi la acest vot”, continuă Macovei. Ea mai declară că PDL a arătat în ultimii ani că respectă justiția și nu blochează anchetele în Parlament. În opinia sa, ”PDL nu trebuie să accepte ca o alianță cu PNL să se întoarcă împotriva funcționării eficiente a statului de drept și a mersului firesc al justiției”. Declarațiile lui Macovei vin după ce plenul Senatului a respins, luni, cu 104 voturi „împotrivă” şi doar 15 voturi „pentru”, cererea Parchetului privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















