În urma rezultatelor din ultimele partide și supus unei presiuni constante din partea tribunei giuleștene, Mircea Rednic a declarat luni, pe site-ul oficial al FC Rapid, că decizia sa de a demisiona este irevocabilă.
"Decizia o luasem după jocul de la Craiova, dar venea meciul cu Steaua și mi-am dorit foarte tare să câștig acest meci. Ceea ce s-a și întâmplat, cu toate că a apărut acest scandal care dovedește și el că e imposibil să te pui contra curentului. Era corect să plec după jocul cu Steaua, dar a venit prea repede partida cu Buzăul și am cedat rugăminților lui George Copos. A trecut și asta și mi-am dat seama că, dacă aș mai rămâne, pierde toată lumea: și echipa, și eu, și suporterii, toți. Au venit și declarațiile făcute aseară de patron, care m-au convins definitiv", a spus Rednic.
"Puriul" și-a asumat doar o parte din eșecurile din perioada în care a stat pe banca Rapidului, restul punându-le pe seama tensiunii create în jurul acestei echipe. "Dacă ar fi fost liniște, eu spun că puteam să fi acontat deja măcar locul doi până acum. Probabil că, într-o asemenea tensiune, am făcut și eu greșeli, pentru care îmi asum responsabilitatea, dar numai o mașinărie ar fi putut rămâne imună la ceea ce se întâmpla în jurul nostru", a adăugat Rednic.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















