Belarusul va fi primul client străin al sistemului rus de apărare antirachetă, a declarat, ieri, un oficial de la Moscova, citat de RIA Novosti. Sistemul S-400 Triumf folosește rachete cu rază medie și lungă de acțiune, capabile să intercepteze aeronave și alte rachete. Prima dată desfășurat în 2007 și considerat cea mai sofisticată armă de apărare antiaeriană a Rusiei, sistemul nu a fost niciodată exportat. „Cu siguranță, una dintre primele țări care vor primi sistemul S-400 Triumf va fi Belarusul“, a spus Konstantin Biriulin, directorul serviciului de cooperare militaro-tehnică. Potrivit acestuia, livrările ar putea începe în 2013, dacă Belarusul urmează prevederile unei scrisori de intenție din 2009 de a comanda 16 sisteme. Oficialul rus nu a precizat prețul, potrivit Interfax. S-400 este similar cu sistemul american Patriot, pe care SUA vor să îl desfășoare în Polonia.
Rusia critică de multă vreme planurile pentru scutul american antirachetă și a spus că desfășurarea unui astfel de sistem în Europa de Est ar obliga Moscova să dezvolte noi sisteme de armament, ceea ce va duce la o cursă a înarmării.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















