In urma deplasarilor la nivel teritorial, conducerea functionarilor publici afiliati la organizatia Sed Lex a constatat lipsa de pregatire a prefectilor in raport cu prevederile functiei pe care o exercita. Circa 80% din totalul acestora sunt slab pregatiti, iar de cele mai multe ori nu cunosc procedurile necesare pentru schimbarea cuiva din functie, intocmind documente gresite, fara a tine cont de cadrul legal. Sustinuti de forta politica care i-a propulsat la acest nivel si sub presiunea acestora, prefectii nu au devenit decat niste plasatori de forta de munca, singura lor preocupare la nivel judetean fiind punerea in functie a clientelei pe care o deservesc. Filialele judetene ale functionarilor publici, aflate in prezent in plina organizare, vor avea tocmai rolul de a combate acest tip de politicianism al prefectilor care nu fac decat sa foloseasca parghiile administratiei publice in interes personal sau politic.
Conform regulamentului de organizare, filiale judetene vor avea obligatia de a organiza lunar conferinte de presa pentru a anunta astfel starea administratiei publice, in ceea ce priveste pregatirea profesionala, disciplina si modul in care actioneaza autoritatile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















