
Amalia Enache, prezentatoarea știrilor Pro Tv, a avut o zi de naștere ca în povești, iar cadourile au fost unele pe măsură. Aceasta a primit un cåmp întreg de maci, un tort cu lumånări direct pe plajă, un foc de artificii și marea. Amalia și-a propus ca în acest an să își sărbătorească ziua de naștere la mare, să fie înconjurată de frumusețile naturii, să se bucure de soare și de prietenii ei. „Oricåt aș fi încercat eu să organizez ceva grozav de ziua mea, ar fi fost imposibil să am parte de un decor mai desăvårșit decåt mi-a pus în scenă natura: plaja, ziua sau noaptea, fie cu lună, fie cu soarele sus-jos în mare“, a povestit Amalia Enache. Pe långă dansuri, povești sau baloane de săpun, vedeta a avut parte de cadouri inedite, precum un tort cu lumånări aprinse, o poezie sau un foc de artificii. Amalia a luat masa undeva sus, exact la nivelul la care zburau pescărușii, și a primit cele mai frumoase flori. „Am băut dimineața cea mai frumos adusă cafea din cate îmi amintesc și m-am bucurat de un cåmp nesfårșit de maci“, a spus Amalia Enache despre una dintre cele mai frumoase aniversări din viața ei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















