Home Economic-Financiar Sectorul financiar românesc are un potențial extraordinar de creștere

Sectorul financiar românesc are un potențial extraordinar de creștere

DISTRIBUIŢI

Sectorul bancar din România este la început și oferă în continuare oportunități de creștere. Pe piața bancară din România operează 41 de bănci, același număr ca și în 1999, chiar dacă volumul activelor a crescut de șapte ori până la 70 miliarde de euro, potrivit unui articol publicat ieri în cotidianul britanic "Financial Times". În pofida celor care susțin că piața bancară din România este aglomerată, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional în România gradul de intermediere financiară (un indicator care măsoară activele bancare în termeni de procente din PIB) este la 30 de procente, în timp ce în Polonia se situează la 70 de procente, iar în Marea Britanie la 120 de procente.
Potrivit "Financial Times", cei care vor dori să intre pe piața bancară din România va fi nevoit să plătească un preț ridicat. Ritmul de creșterea a salariilor din sectorul bancar l-a depășit pe cel înregistrat în ansamblul economiei românești, dar și pe cele înregistrate de alte țări din Europa Centrală și de Est. Acest lucru este însă puțin probabil să-i descurajeze pe investitori având în vedere că România a înregistrat o perioadă neîntreruptă de opt ani de creștere economică, iar pentru următorii doi ani se prognozează o creștere economică de aproximativ cinci procente.

Piața de administrare a activelor, în creștere

Potrivit lui GŸnther Mandl, director al Erste Sparinvest, compania de investiții a Erste Bank, România se află într-un stadiu incipient în privința dezvoltării sectorului financiar.
În ceea ce privește dezvoltarea sectorului financiar în Europa Centrală și de Est, există patru etape diferite de dezvoltare, a arătat Mandl.
"Având în vedere ceea ce am experimentat în regiune, putem diferenția patru etape diferite de dezvoltare, în funcție de tipul de produse și servicii căutat de persoane și de gradul de dezvoltare a culturii financiare specifice fiecărei țări. Imediat după ce economia unui stat este destul de dezvoltată (…) aceasta intră în a patra etapă în care nevoia pentru servicii de administrare a activelor și produse de economisire devine și mai accentuată în sectorul serviciilor financiare. Ungaria s-a aflat întotdeauna printre statele cu cea mai mare valoare a activelor administrate și se află acum undeva în prima jumătate a acestei ultime etape de dezvoltare. În comparație, România se află abia la începutul primei etape", a declarat Mandl, citat de portfolio.hu.
În același timp, el a menționat că cererea pentru serviciile de administrare a activelor este strâns legată de avansul PIB-ului, deși are ca punct de plecare, de multe ori, creșterea ofertelor din sectorul financiar.
"În anumite țări din regiune, de exemplu în România, reforma sistemului de pensii oferă un anumit impuls pieței de administrare a activelor", a spus Mandl.
În ceea ce privește potențialul de creștere al pieței de administrare a activelor în Europa Centrală și de Est, reprezentantul Erste Sparinvest a indicat o paralelă cu avansul PIB-ului și un model bazat pe valoarea pe cap de locuitor a activelor administrate de fonduri. Potrivit lui Mandl, în Spania, valoarea activelor în raport cu Produsul Intern Brut s-a plasat, la sfârșitul anului trecut, la 27%. Acest raport a fost de 60% în Austria, în timp ce media din Uniunea Europeană este de circa 35%. Totodată, în Ungaria, raportul este de 12%, în Cehia și Slovacia de sub 10%, iar în România, Serbia și Ucraina sub 1%. "Extrapolând exemplul Spaniei la piețele din regiune, reiese că mărimea pieței va crește de aproape patru ori până în 2012 (cu excepția Poloniei), iar valoarea activelor administrate de fondurile ungare de investiții va ajunge la circa 31 de miliarde de euro, de la 12 miliarde de euro", a arătat Mandl.
Raportat la valoarea activelor pe cap de locuitor, estimările Erste Sparinvest indică o creștere de șase ori a pieței de administrare a activelor în Europa Centrală și de Est în următorii cinci ani.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.