
Dintre cele cinci state despre care se vorbea că vor primi invitații de aderare sau Planul de Acțiune pentru a deveni membru (MAP), relativ surprinzător, doar două vor pleca satisfăcute de la București: Albania și Croația. Dacă până zilele trecute discuția asupra extinderii NATO părea să fi ajuns la un consens, în sensul că Albania, Croația și Macedonia păreau să aibă locul asigurat în Alianță, ziua de ieri a adus vestea că ultima dintre cele trei țări nu va putea adera la NATO în cadrul summitului de la București, din cauza faptului că Grecia s-a opus, exercitându-și dreptul său de veto.
Motivul, anunțat de mai multă vreme, este acela că Grecia nu este de acord cu numele oficial al statului macedonean, motivând că acesta aparține patrimoniului său cultural, fiind în antichitate un regat elenistic. Discuțiile mediate de ONU s-au purtat până în ultima clipă, dar pozițiile au fost de neconciliat, Grecia dorind o modificare mai substanțială a numelui, una dintre variantele sale fiind Republica Macedoniei Superioare, ceea ce a părut prea mult pentru Macedonia. La anunțarea deciziei, un reprezentant al presei macedonene a anunțat că, în semn de protest, presa macedoneană părăsește sala. Totuși, o parte a jurnaliștilor macedoneni au rămas, iar mai târziu, au avut un motiv de satisfacție după ce Sarkozy a anunțat că "în minutul în care problema numelui e rezolvată, Macedonia va adera, fără a mai aștepta următorul summit NATO". Ucraina și Georgia vor pleca și ele dezamăgite, deoarece, conform declarației ministrului de externe român Adrian Cioroianu, citat de Rompres, ele "nu au reușit să realizeze consensul pentru primirea MAP". Cel mai probabil, Franța și Germania au fost cele care au blocat acordarea MAP către acestea, așa cum anunțaseră anterior, atât din cauza opoziției Rusiei, cu care cele două au relații mult mai strânse decât au americanii, cât și din cauza problemelor interne pe care le au atât Georgia, cât și Ucraina. Conform Mediafax, președintele georgian Sakaașvili a afirmat că "această decizie va întări aripa dură a Kremlinului". O perspectivă le-a fost oferită totuși, având în vedere că decizia în vederea acordării MAP va fi luată, conform secretarului general NATO, la întâlnirea miniștrilor de externe din țările NATO, în decembrie anul acesta.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















