Meciul din etapa a XXVII-a a Ligii I, terminat la egalitate, scor 0-0, pe terenul celor de la Farul Constanța, a schimbat planurile mărețe ale Rapidului, giuleștenii propunându-și acum să se păstreze pe ultimul loc al podiumului clasamentului.
Actualul antrenor al echipei de sub Podul Grant, Marian Rada, a declarat că remiza de la malul mării este în detrimentul ambelor formații, subliniind că, în prezent, pentru elevii săi cel mai "la îndemână" obiectiv este locul 3.
"A fost un joc frumos, antrenant, un rezultat meritat de ambele echipe, dar care dezavantajează ambele formații. Păcat că două echipe care joacă fotbal adevărat nu au parte de rezultate. Eu nu mă mulțumesc cu jumătăți de măsură. Avem ca obiectiv un loc cât mai sus în clasament, dar acum cel mai la îndemână ne este locul trei", a spus Rada.
Cunoscut de cei din lumea fotbalului pentru faptul că "pune presiune pe echipă", principalul acționar al giuleștenilor, George Copos, a uimit asistența, declarându-se mulțumit de evoluția din prima repriză a echipei și subliniind că nu este supărat din cauza rezultatului de egalitate, după ce pe final bucureștenii au evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Costin Lazăr, în minutul 71. "Cea mai bună repriză pe care a făcut-o Rapidul în 2008. Îl felicit pe Marian Rada, mă bucur că a câștigat vestiarul. Mă bucur și pentru Constanța, pentru că ar fi păcat ca Farul să joace în Divizia B. Rapid va juca cel puțin în Cupa UEFA. Nu sunt dezamăgit pentru că, nu uitați, am jucat în 10 oameni", a spus Copos.
Rapidul a intrat în luptă directă pentru locul 3 alături de Dinamo, Poli Știința Timișoara și Unirea Urziceni, toate învingând în ultima etapă și fiind la egalitate de puncte în clasament.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















