Muncitorimea aristocratizata impotriva sarantocilor estici

-Nu–ul prin care s-a respins in Franta si Olanda Tratatul constitutional, proiectul ce incerca sa duca mai departe constructia fara precedent in istorie a Uniunii Europene, a fost de fapt votul infumurarii. Si infumurarea intotdeauna se plateste. Iar in cazul de fata, va fi platita scump, chiar daca nu imediat.

A fost indeosebi infumurarea muncitorimii si fermierimii care, pe cat s-au aristocratizat sub umbrela asa-numitei -Europe sociale- pe care au obladuit-o atat guvernari de stanga cat si guvernari de dreapta, au ajuns sa le puta tot si sa nu le mai placa de nimeni si de nimic: nici de guvernarile de dreapta, nici de guvernarile de stanga, nici de birocratii de la Bruxelles, nici de ambitiile europene, nici de extinderea spre Est a Uniunii Europene, nici de globalizare, nici de maghrebieni, nici de est-europeni si, bineinteles, de americani. De fapt, aceasta muncitorime si fermierime aristocratizata se teme. Se teme de tot ceea ce crede ca i-ar putea afecta privilegiile: de competitia dinspre Vest si Nord, de invazia de sarantoci dinspre Est si Sud. Si deocamdata constientizeaza inca putin ca o concurenta teribila poate veni din Est, de unde in momentul de fata se revarsa doar hoarde de purtatori de brate de munca. Aceasta aristocratie ar vrea sa culeaga in continuare rente muncind numai 35 de ore saptamanal, ar dori sa nu aiba de-a face cu imigranti, dar cineva totusi sa-i faca muncile pe care le refuza ca prea murdare sau prea stresante.

In epoca globalizarii, aceste lucruri nu sunt insa posibile! Oricum, ca sa te mentii in frunte trebuie sa platesti niste costuri. Uniunea Europeana schioapata pentru ca aristocratia muncitoreasca si fermiereasca vest-europeana – pentru ca nu este vorba doar de cea franceza sau olandeza – are prea multe si costisitoare privilegii pentru a face din economiile in care actioneaza concurenti competitivi cu americanii care muncesc din greu in ciclul saptamanal si au doar concedii anuale derizorii. Si ce sa mai vorbim de asiatici, care nu prea cunosc concediile ori programele reglementate de ore suplimentare si care nu prea au nici protectie sociala, nici sindicate care sa-i preseze pe patroni si sa-i bata la cap pe guvernanti.

Culmea ironiei este ca aceasta aristocratie a votat impotriva unui proiect politic care, pe cat se mai putea in epoca globalizarii, inca ii mai pastra si apara privilegiile. Proverbul -de ce ti-e frica, nu scapi!- exista in toate culturile de pe glob. Il cunosc si francezii si, probabil, si olandezii. Respingand un proiect politic care o mai apara, aristocratia muncitoreasca-fermiereasca va avea parte mai degraba de ceva mai rau decat de ceva mai bun pentru ea insasi. In locul unui proces organizat si cat de cat controlat in ce priveste consecintele economice si sociale ale concurentei internationalizate inevitabil, se va afla fara aparare in fata unui proces necontrolat si necontrolabil, fara menajamente si milostenii, la cheremul fortelor pietei, al celor care n-au a plati prea mari tributuri sociale.

Aristocratia muncitoreasca-fermiereasca va fi tradata chiar de capitalul din tarile ei de rezidenta. Pentru ca sa supravietuiasca, pentru ca sa nu-si lustruiasca americanii si asiaticii pantofii cu el, va reactiona, din instinct de conservare, daca nu din initiativa deliberata, facand ceea ce face deja, dar la o alta scara decat o face acum: va angaja forta de munca estica, mai ieftina, in ciuda restrictiilor legale, si, mai ales, va mari ritmul si amploarea relocalizarii, adica va pleca din Vest, din tarile de origine, spre Est, pentru a folosi oportunitatile de piata, precum si forta de munca si serviciile mai ieftine de aici! -Nu–ul francez si olandez, atat de aplaudate de cei care nu reusesc sa vada dincolo de 2005, va fi fost degeaba!