Asteptandu-l pe Basescu

Marie Jeanne Ion mergea la toaleta foarte des. Sorin Miscoci, mai rar. Ovidiu Ohanesian, care le era antipatic rapitorilor, o data pe zi. E singurul lucru clar dupa conferinta de presa a jurnalistilor rapiti in Irak. Le cer scuze, au trecut printr-un cosmar, chiar daca eventual aranjat de la Bucuresti, numai in pielea lor sa nu fi fost. Dar asteptandu-l pe presedintele Basescu cu lamuririle promise, nu pot decat sa fac scenarii. Varianta cea mai jenanta, dupa solidarizarea nationala si internationala, este cea a unei inscenari de la un cap la altul. O voi numi -Rapita din serai-. Este o facatura balcano-orientala, in care ziaristii romani sunt niste victime inocente. Povestea incepe asa: a fost odata ca niciodata un arab pe nume Omar Hayssam, pripasit in Romania in vechiul regim comunist, care dupa revolutia din 1989 facea afaceri cu statul, profitabile pentru el si catastrofale pentru stat. De pilda, Hayssam cumpara uzina IPRS-Baneasa la pret de apartament, punea pe butuci fabrica de dulciuri din Cluj sau lua camioane in leasing si nu le mai platea. Omul era bine conectat la fosta putere, vechi membru PSD, mare cotizant, cat pe ce sa ajunga deputat. Ii placea sa faca ocolul pamantului cu presedintele Iliescu, care l-a si vizitat intr-o campanie electorala la una din fabricile sale autohtone, unde i-a recomandat sa dea o masa calda alegatorilor saraci. Zburand prin lume cu Air Force, Ion o cunoaste pe Marie Jeanne, fiica prefectului PSD de Buzau, judet in care Hayssam tocmai isi concentra business-ul. Sigur ca, dupa atatea afaceri dubioase, au aparut si unele tracasari ale oamenilor legii, dar pareau trecatoare. Insa dupa pierderea umbrelei politice in alegerile din 2004, problemele au devenit atat de presante, incat Hayssam ar fi pus la cale un scenariu diabolic. Cel putin asa spune Parchetul. Hayssam ar fi trimis trei jurnalisti in Irak intr-un fel de excursie profesionala, sa ia un interviu unui premier ca si expirat. Ajunsi in Irak, Mohamad Munaf, asociatul lui Hayssam care face pe ghidul, ii duce drept in bratele rapitorilor. Mai departe, Hayssam intra in rolul negociatorului-eliberator. Dar autoritatile romane nu inghit momeala si il aresteaza pe Hayssam in vechea poveste cu camioanele. Rapitorii intra in panica, trimit o caseta la Al-Jazeera, in care neaga orice pretentii financiare, apoi schimba locatia, ii varsa pe jurnalisti intr-un beci umed, de unde nu sunt scosi decat la toaleta, Marie Jeanne mai des. Aici sunt alti paznici si chiar alta grupare, de teroristi, nu de talhari. Aceasta cere retragerea trupelor romanesti din Irak intr-o noua inregistrare la Al-Jazeera. Ovidiu Ohanesian se blocheaza cand isi vede colegul imbracat in camasa mortii, rapitorii cedeaza nervos si il iau la bataie. La Bucuresti, autoritatile declara ca nu negociaza nici politica externa a tarii, nici banii ei. Mai departe nu se stie ce se negociaza, nici macar Haysssam nu e facut scapat, totusi cei trei jurnalisti sunt urcati intr-o masina si sunt predati undeva, cumva autoritatilor romane. Nu se stie cum, ajung la ambasada noastra. Americanii vin sa-si ia cetateanul in primire, Munaf este retinut sub acuzatia de terorism. Autoritatile locale largesc cercul si ii salta rudele din Irak. Fratele si cumnatul lui Munaf fac declaratii socante, care-i implica si pe jurnalisti in regia rapirii, spun ca acestia ar fi vrut sa devina celebri. Dar ce nu spune omul sub ancheta, mai ales in Irak, cand e acuzat de terorism. Interesant e cum filele zboara din dosarele procurorilor drept in media. Sarmanii jurnalisti nu stiu ce sa mai creada, li se spune ca tovarasul lor de suferinta Munaf e complice la rapirea lor. Sa insemne asta ca n-au fost niciodata in pericol real?! Sau ca ceea ce a inceput ca o butaforie a degenerat pe parcurs, cand rapitorii initiali i-ar fi dat pe mana unei grupari teroriste adevarate, doar ca sa scape de ei? Dar de ce sa-i fi dat cu Munaf cu tot? Nu se leaga si deocamdata nu putem sti, nu ne ramane decat sa asteptam dezvaluirile presedintelui Basescu, care ne-a promis filmul rapirii, dar fara detaliile eliberarii.

In orice caz, pentru prima experienta de acest gen, mare noroc am avut.

Rasvan Popescu