Componentul echipei nationale de polo a Romaniei, Ionut Angelescu, s-a retras din activitatea competitionala in cadrul unei festivitati ce a avut loc ieri inaintea meciului cu Grecia, din cadrul Cupei RomTelecom, competitie ce s-a desfasurat la bazinul Dinamo din Bucuresti.
Angelescu, component al echipei Rapid, a primit cupe din partea Federatiei Romane de Polo si a clubului Rapid. Cupele i-au fost inmanate de antrenorul echipei nationale, Vlad Hagiu, si de fostul sau coleg de echipa, Gelu Lisac, retras si el din activitate. De asemenea, Angelescu a primit suma de 1.000 de euro din partea presedintelui Fundatiei Europa prin Arta, Stiinta si Sport 2000, Popa Gizella.
Fostul jucator a fost aruncat in apa de antrenorul Vlad Hagiu, in aplauzele poloistilor romani. -Acest moment vine, mai devreme sau mai tarziu, in cariera oricarui sportiv. A fost ultima mea baie oficiala-, a spus Angelescu cu lacrimi in ochi. Fostul poloist va ocupa functia de antrenor principal al echipei Rapid Bucuresti. Echipa nationala de polo a Romaniei a ocupat locul al doilea la Cupa RomTelecom, fiind invinsa, ieri, cu scorul de 7-6, de selectionata Greciei, in ultima zi a competitiei desfasurate la bazinul Dinamo din Bucuresti. Golurile Romaniei au fost marcate de Kalman Kadar (2), Radu G. Georgescu, Diaconu, Iosep, in timp ce pentru Grecia au marcat Milonakis, Ntoskas (2), Mazis (2), Chtzinirianakis, Chatzitheodoru. Echipa Romaniei a evoluat in urmatoarea formula: 15. Nenciu – 2. Radu, 3. Alex Matei, 4. Bonca, 5. Iosep, 9. G. Georgescu, 12. Kalman. Au mai jucat: 1. Stoenescu, 6. Busila, 7. Dunca, 8. R. Georgescu, 10. Diaconu.
Pentru Grecia au jucat: 14. Karanpetsos – 3. Mazis, 5. Chatzitheodoru, 8. Chtizinirianakis, 10. Voulgarakis, 11. Milonakis, 13. Thomakos. Au mai evoluat: 1. Reppas; 2. Schias; 4. Kochilas, 6. Fountoulis, 7. Ntoskas, 9. Afroudakis, 12. Ntoulos.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















