Home Sport UCM Reșița, din nou în finala Challenge Cup

UCM Reșița, din nou în finala Challenge Cup

DISTRIBUIŢI

Actuala deținătoare a trofeului Challenge Cup la handbal masculin, echipa românească UCM Reșița a reușit, în urma unui meci dramatic, să se califice în finala acestei competiții, după ce a învins în returul semifinalelor, pe teren propriu, formația portugheză Benfica Lisabona, cu scorul de 32-25 (17-12).
Reșițenii, care pierduseră în tur cu 26-31, și-au adus aminte că sunt câștigătorii din 2007 ai acestei cupe și s-au mobilizat exemplar, reușind să se impună în fața lusitanilor.
Cu toate că portughezii au reușit în prima repriză să mențină scorul favorabil calificării lor în finală, handbaliștii români, care au avut în Pasici și Rohozneanu adevărate "guri de tun", au revenit chiar înainte de pauză, ducând diferența la cinci goluri. La reluare, reșițenii lui Aiham Omer au arătat că își doresc încă o finală în competiția Challenge Cup și au dominat categoric meciul. Spre final, însă, relaxarea și siguranța demonstrată până atunci au împiedicat handbaliștii români să trăiască victoria înainte de ultimul fluier al arbitrului. Cu toate că UCM a condus și la diferență de 8-9 goluri (21-13 și 22-13, min. 38), a încheiat meciul cu ceva emoții, cu scorul de 32-25, calificându-se dramatic, pentru a doua oară consecutiv, în finala Challenge Cup.
Marcatorii formației UCM Reșița au fost Pasici 9, Rohozneanu 6, Irimescu și Butulja, câte 5, Cuciula 3, Ciubotariu și Pancu, câte 2, în timp ce Benfica i-a avut în prim-plan pe Pedroso – 9 și Nunes – 6.
UCM Reșița va întâlni în finală formația austriacă Alpla HC Hard, care a trecut, în cealaltă semifinală, de elvețienii de la Pfadi Winterthur, cu scorul general de 66-63.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.