Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat ieri că investigațiile pe piața bancară și cea care vizează prețul la combustibil, ambele mai vechi de trei ani, vor fi finalizate în toamnă.
„Investigația legată de prețul pe piața de combustibil este una dintre cele 12 mai vechi de trei ani și cred că o vom finaliza curând, iar undeva în toamnă o să iasă și rezultatele. Sunt câteva faze procedurale care se fac după ce se încheie investigația“, a precizat Chirițoiu.
Președintele Consiliului Concurenței a explicat că firmele din sector care fac obiectul investigației vor fi primele care vor primi rezultatele anchetei.
Chirițoiu a precizat că noua lege a concurenței, în vigoare de joi, va ajuta Consiliul să finalizeze mai repede investigațiile. El a dat ca exemplu de modificare favorabilă soluționării mai rapide a situațiilor anticoncurențiale reducerea cuantumului amenzii între 10% și 30% pentru firmele care recunosc fapta.
Promoție la clemență
„Dacă firmele recunosc fapta și aduc dovezi suplimentare, noi îi atragem prin reducerea amenzii, iar ei ne ajută pe noi să economisim timpul acordat investigației“, a afirmat președintele, adăugând că anul acesta este „promoție la clemență“ pentru că se dorește promovarea procedurii. El a adăugat că firmele care vor cere clemență vor primi o amendă minimă, iar nivelul maxim al sancțiunii va fi aplicat în cazurile de abuz de putere.
Chirițoiu a spus că se așteaptă ca termenul de soluționare a investigațiilor să scadă de la doi ani la câteva luni.
„Legea ne ajută să ne ocupăm de cazurile mai complicate și astfel impactul va fi mai mare în economie. În loc să așteptăm doi ani pentru o investigație și eventual alți trei în instanță, putem ajunge la un termen de câteva luni pentru soluționare“, a afirmat președintele Consiliului Concurenței.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















