
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a lipsit ieri de la Comisia Juridică unde s-a votat grațierea faptelor de corupție. Gorghiu a votat cot la cot cu PSD la începutul anului împotriva reformei în sănătate și apoi a mințit că nu a mers votul electronic. Detalii în articolul Avem dovada că Alina Gorghiu a mințit după ce a votat în Senat împotriva reformei sistemului sanitar
Președintele PNL, Raluca Turcan, a comentat dur lipsa fostului lider PNL.
”Opoziția contează și e relevantă doar atunci când e prezentă, pentru că uneori mobilizarea poate fi decisivă în a câștiga o luptă prin votul pe care îl ai. Sau măcar îți exprimi clar și tare poziția politică, dacă votul tău nu e decisiv.
Cei care lipsesc atunci când e mai important (la mize politice foarte mari) sunt cei care fac OPOZIȚIA PRAF și întrețin senzația unei complicități subterane cu agenda celor care fac din hoție o virtute. Absențele de ieri din Comisia juridică (cu excepția celei motivate medical dar care trebuia sa aibă înlocuire) aduc întreg partidul în punctul de a fi privit ca pactizând cu PSD.
Așadar, nu le pot trece cu vederea, dar nu e rolul meu să le explic sau să le scuz opiniei publice. Aceasta este în primul rând obligația celor în cauză față de oamenii care i-au votat. Acesta este răspunsul meu, onest, pentru nenumăratele mesaje de indignare pe care le-am primit.
Nu cred că ar trebui să-și mai permită vreun lider din PNL să perpetueze această abordare, tipic PSD-istă, potrivit căreia ne putem permite orice pentru că până la urmă poporul uită. E ceea ce a adus PNL în această situație și este chiar pariul pe care PSD îl face acum cu grațierea și îl va pierde: POPORUL NU UITĂ ȘI CU GREU IARTĂ! Cu atât mai dificil îi va fi PNL-ului, pentru că față de partid au fost și sunt așteptări mari – în consecință dezamăgiri pe măsură.
Iar pentru a răspunde așteptărilor, prima condiție este să fii acolo unde contează ca să poți arăta că ești cu adevărat cine spui că ești. Asta aștept de la toți parlamentarii PNL! a scris Raluca Turcan pe Facebook.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















