Home Economic-Financiar Peste 120 de angajați ai Gărzii Financiare intră în concediu medical, ca...

Peste 120 de angajați ai Gărzii Financiare intră în concediu medical, ca să evite disponibilizarea

DISTRIBUIŢI

Peste o treime dintre cei 329 de angajați ai Gărzii Financiare care au picat examenul de testare profesională au intrat în concediu medical, pentru a evita astfel disponibilizarea, a declarat președintele ANAF, Sorin Blejnar.
În urma examenelor de testare profesională, 329 de angajați ai Gărzii, dintr-un total de 1.375, urmează să fie disponibilizați.
„Mă amuză naivitatea unora dintre aceștia 329. Ce credeți că au făcut astăzi? 125 au intrat în concediu de boală, ca să nu poată să fie disponibilizați“, a spus Blejnar, după o întålnire cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional.
Președintele ANAF a precizat că va sesiza atåt Poliția, cåt și Ministerul Sănătății, pentru a stabili dacă angajații respectivi au avut motive întemeiate.
„Eu cred că sunt concedii medicale închipuite și pot să riște inclusiv o sesizare penală“, a afirmat Blejnar.
Legislația prevede ca unui angajat aflat în concediu medical să nu i se poată modifica raportul de serviciu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.