Restanțele de cel puțin o zi la creditele în valută au crescut cu 6,6% în iunie, la 10,8 miliarde de lei, mai accelerat decât în luna anterioară, în timp ce la împrumuturile în lei soldul întârzierilor a avansat cu 2,5%, în special din cauza celor raportate în București, potrivit datelor BNR.
Astfel, soldul restanțelor în valută au ajuns la 10,77 miliarde de lei și reprezentau 7,9% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul din luna mai.
În București, întârzierile la plata creditelor în valută cumulau echivalentul a 4,9 miliarde de lei, cu 300 milioane de lei mai mult decât luna precedentă. Ponderea întârzierilor în total împrumuturi a crescut cu 0,1 puncte procentuale, la 7,9%.
Cea mai ridicată pondere a restanțelor în monedă străină se înregistra în județul Ialomița, unde întârzierile la creditele în valută reprezintă 17,7% din totalul creditelor, urmată de județul Giurgiu cu 17,44%. În județele Alba și Galați proporția a fost de peste 14%.
Pe partea creditelor acordate în monedă națională, restanțele au crescut cu 2,5%, iar ponderea în total credite a urcat cu 0,2 puncte procentuale, la 10,9%. Creșterea a fost cauzată în mare parte de întârzierile raportate în București unde ponderea a ajuns la 9,3%, cu 0,7 puncte procentuale mai mare față de nivelul din luna anteruioară.
Pe județe, cele mai mari ponderi ale restanțelor în total împrumuturi în lei au fost înregistrate în Bistrița-Năsăud (19,3%), Galați (18,3%), Suceava (17%), Botoșani (15,9%), Neamț (14,7%), Alba (14,6%), Arad (14%) și Bihor (13,8%).
Dan Marin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















