Consilierii locali brasoveni au hotarat sa schimbe radical fata orasului. Toate strazile urmeaza sa fie reparate, autobuzele vechi, tramvaiele si troleibuzele vor disparea, iar in locul lor vor fi cumparate autobuze noi de diverse capacitati, adaptate nevoilor de transport de pe fiecare ruta in parte.
Pentru ca toate acestea costa foarte mult, iar municipalitatea e saraca, in ultima sedinta de consiliu local s-a hotarat ca Brasovul sa faca primul imprumut public fara garantia municipalitatii. Creditul va fi oferit de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pe o perioada de 13 ani, cu o perioada de gratie de trei ani si cu o dobanda totala de 4,9%. -Este pentru prima data cand BERD are incredere sa ofere un imprumut catre o regie fara o garantie din bugetul municipalitatii-, a declarat Dana Craciunescu, responsabilul cu proiectele de infrastructura urbana al BERD in Romania.
Pentru repararea strazilor din Brasov, banca va acorda un imprumut de 15 milioane euro si va oferi si asistenta tehnica pentru realizarea licitatiei pentru lucrari. Pentru a nu exista contestatii, licitatia va fi internationala, iar BERD va verifica si calitatea lucrarilor efectuate.
Deoarece mai mult de jumatate din intregul parc are un grad de uzura de peste 90%, s-a hotarat ca toate vehiculele sa fie inlocuite.
Tot sub forma de imprumut, BERD va mai oferi 15 milioane de euro pentru innoirea parcului auto al Regiei Autonome de Transport Brasov. Toate autovehiculele care vor fi cumparate vor fi echipate cu motoare Euro IV pentru a nu polua mediul brasovean.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















