Home Mica Publicitate Mica publicitate 28 iulie 2011

Mica publicitate 28 iulie 2011

DISTRIBUIŢI

Dosar nr. 8003/333/2010. România, Judecătoria Vaslui, Județul Vaslui, încheiere. Ședința publică de la 02 iunie 2011. Pentru aceste motive, în numele legii hotărăște: Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Hobjilă Mihaela, domiciliată în sat Corni, comuna Albești, județul Vaslui, la familia Apetroaei Vasile, în contradictoriu cu pârâtul Hobjilă Gogu, cu ultimul domiciliu cunoscut în Italia, Sicilia, Citta Trapani, Viia Orti, nr. 39, citat prin publicitate. Declară desfăcută prin divorț, din culpa exclusivă a pârâtului, căsătoria acestora, încheiată la data de 28.10.1995 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei comunei Albești sub nr. 22/28.10.1995. Dispune revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, respectiv APETROAEI. Încredințează reclamantei, spre creștere și educare, minorii Hobjilă Andrei-Ștefan, născut la 16.02.1997, și Hobjilă Răzvan-Gabriel, născut la 30.03.1998. Obligă  pârâtul să achite lunar, în favoarea fiecărui minor, câte o pensie de întreținere în cuantum de câte 85 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii (19 noiembrie 2010) și până la majoratul fiecărui minor. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2011.
Dosar nr. 941/333/2011. România, Judecătoria Vaslui, Județul Vaslui, Încheiere. Ședința publică de la 02 iunie 2011. Pentru aceste motive, în numele legii hotărăște: Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Luca Marica, domiciliată în sat Răduiești, comuna Delești, județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Luca Alexandru, cu ultimul domiciliu cunoscut în sat Iugani, comuna Boghești, județul Vrancea, la familia Luca Alexandru și Mița, citat prin publicitate. Declară desfăcută prin divorț, din culpa comună a soților, căsătoria acestora încheiată la data de 27.04.1992 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei comunei Boghești, județul Vrancea, sub nr. 2/27.04.1992. Dispune revenirea reclamantei sub numele avut anterior căsătoriei, respectiv GIJU. Încredințează reclamantei, spre creștere și educare, minorii: Luca Dănuț-Cătălin, născut la 21.10.1996, Luca Ionuț, născut la 15.12.1998, și Luca Gina, născută la 15.06.2000. Obligă pârâtul să achite lunar reclamantei, în favoarea minorilor, câte o pensie de întreținere în cuantum de câte 85 lei lunar fiecare, începând cu data pronunțării hotărârii și până la majoratul fiecărui minor. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2011.

S.C. TERRA PART S.A. – societate în reorganizare, anunță persoanele interesate că organizează în data de 1.08.2011, ora 12.00, la sediul din Otopeni, str. Drumul Odăii nr. 26, jud. Ilfov, licitație pentru vânzarea următoarelor bunuri: Mașină de broșat Heidelberg Bindexpert (1998) stare bună – preț pornire 12.780 lei fără TVA. Condițiile de participare se regăsesc în Caietul de sarcini – 1.000 lei. Relații suplimentare la telefon 021.352.02.03.
S.C. TERRA PART S.A. – societate în reorganizare, anunță persoanele interesate că organizează în data de 1.08.2011, ora 14.00, la sediul din Otopeni, str. Drumul Odăii nr. 26, jud. Ilfov, licitație pentru vânzarea urmăătoarelor bunuri: Autoturism de teren BMW X3 (2005), 112.000 km – funcțională, necesită reparații estimate la cca. 8.000 euro+TVA, preț pornire 52.200 lei fără TVA. Condițiile de participare se regăsesc în Caietul de sarcini – 1.000 lei. Relații suplimentare la telefon 021.352.02.03.
S.C. TERRA PART S.A. – societate în reorganizare, anunță persoanele interesate că organizează în data de 1.08.2011, ora 16.00, la sediul din Otopeni, str. Drumul Odăii nr. 26, jud. Ilfov, licitație pentru vânzarea următoarelor bunuri: Autoturism VOLKSWAGEN TOUAREG 3.0 TDI (2005), 244.000 km, funcțională, a suferit 2 reparații majore efectuate în anii 2005 și 2006 la caroserie ca urmare a unor coliziuni accidentale. Preț de pornire: 52.100 lei, fără TVA. Condițiile de participare se regăsesc în Caietul de sarcini – 1.000 lei. Relații suplimentare la telefon 021. 352.02.03.
Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, șos. București nr. 49-51, tel. 0246 / 213588 / 213747, fax 0246 / 215405, cod fiscal R4852455, organizează negocierea directă, privind concesionarea spațiului construit în suprafață de 447,00 mp, și a terenului aferent situat în incinta Punctului Termic 72, adiacent bloc 24/511, str. Negru Vodă, pe data de 08.08.2011, ora 13.00, aparținând domeniului public al Municipiului Giurgiu. Durata de concesionare este de 25 ani. Participanții la concesionare vor prezenta oferte conform: – prevederilor  O.U.G. nr. 54 / 2006 și a H.G. nr.168 /2007,cu completări și modificări; – Caietului de sarcini care se ridică de la Comp. Licitații-Contracte începând cu data 27.07.2011. Costurile și condițiile de plată pentru obținerea documentației de atribuire: Caiet de sarcini: 100 lei; Taxa de participare: 200 lei; Garanția de participare: 10.000 lei; Actele doveditoare privind calitățile și capacitățile cerute ofertanților sunt prezentate în Caietul de sarcini. Ofertele se depun la Registratura Primăriei Municipiului Giurgiu, șos. București nr. 49-51, până la data de 08.08.2011, ora 10.00. Nr. de exemplare în care trebuie depusă oferta: 1 exemplar.  Eventualele litigii se vor soluționa la instanța competentă de pe raza Municipiului Giurgiu. Relații suplimentare se pot obține la telefonul 0246 / 213588, int.183, Comp. Licitații-Contracte. Data transmiterii anunțului negocierii către instituțiile abilitate: 26.07.2011.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.