După ce a pierdut finala UEFA la loteria penalty-urilor, românul Adrian Mutu s-a aflat la sfârșitul acestei săptămâni și în fața pierderii poziției privilegiate ce oferea echipei sale șansa de a juca sezonul următor în Liga Campionilor. Fiorentina a pierdut duminică în deplasare meciul în fața formației Cagliari cu scorul de 1-2, în etapa a XXXVI-a a campionatului Italiei. În urma acestui eșec, Mutu și colegii săi au pierdut locul patru în campionatul Italiei, echipa lor fiind devansată cu un punct de AC Milan, care a învins formația bunului său prieten Chivu, Inter Milano.
"A fost o săptămână ce trebuie uitată, când am pierdut totul. Va fi greu să depășim pe AC Milan. De mâine sperăm să uităm totul, avem o săptămână întreagă la dispoziție pentru a munci cât mai bine. Chiar dacă vom încheia așa, tot va fi un sezon extraordinar pentru mine", a spus Mutu despre săptămâna de coșmar pe care Fiorentina a traversat-o.
De asemenea, românul a fost declarat "de nerecunoscut" de către presa italiană, el fiind și eliminat pentru cumul de cartonașe în minutul 90+1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















