Home Sport Bătălia finală pentru podiumul Ligii I

Bătălia finală pentru podiumul Ligii I

DISTRIBUIŢI

Microbiștii români vor afla astăzi cine va ridica deasupra capului trofeul de campioană a României la fotbal, cine va completa podiumul, dar și cine va lua drumul eșalonului secund al Ligii Profesioniste de Fotbal. După un sezon plin de surprize, reveniri, căderi spectaculoase și mai ales declarații aprinse din partea oficialilor, fotbalul românesc intercluburi se pregătește să tragă cortina și să cedeze locul pe scenă echipei naționale, calificată în sfârșit la un turneu final de Campionat European.
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, CFR Cluj se află pe primul loc, cu 73 de puncte, urmată de Steaua, cu 72 de puncte. Astăzi, în cadrul ultimei etape a Ligii I, echipa antrenată de Marius Lăcătuș întâlnește pe teren propriu pe Gloria Buzău, în timp ce ardelenii lui Ioan Andone vor juca în deplasare cu Universitatea Cluj. Coincidența face ca "roș-albaștrii" să încerce să cucerească in extremis titlul de campioană chiar pe data în care, în 1986, au câștigat Cupa Campionilor Europeni, învingând în finala disputată pe stadionul "Ramon Sanchez Pizjuan" din Sevilla pe FC Barcelona, după executarea loviturilor de departajare.
Nici ultimul loc de pe podiumul Ligii I nu este deja adjudecat, trei echipe aflându-se în acest moment la egalitate înaintea etapei programate astăzi. Dinamo, aflată teoretic în pole-position pentru acest loc, va întâlni în deplasare o echipă deja retrogradată, UTA Arad, același lucru fiind valabil și în cazul celor de la Unirea Urziceni, care vor juca în compania celor de la Dacia Mioveni pe terenul argeșenilor. Rapid, cea de-a treia aspirantă la locul al treilea din clasament, va da piept cu ambițioasa formație antrenată de Emil Săndoi, FC Vaslui.
Gloria Buzău și Ceahlăul Piatra-Neamț își dispută în deplasare cea din urmă poziție ce le permite rămânerea în Liga I, în compania Stelei, respectiv a Universității Craiova.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.