Când s-a prefăcut că nu-l știe pe dl Pavelescu (deși acesta i-a fost avocat) și l-a descris drept "avocatul ăla mic și cu capul mare", președintele Băsescu a comis nu numai o răutate gratuită – dl Pavelescu nu are capul mai mare decât dl Blaga și nu e mai scund decât dl Boc – ci și o nefericită oficializare a mitocăniei. Numai persoanele lipsite de bun-simț se leagă de fizicul cuiva. Probabil că nici dlui Băsescu nu-i place când adversarii săi îl descriu drept "chel și chior". Și atunci, de ce încurajează mahalagismele? Dl Pavelescu, care abia aștepta să se victimizeze pe micile ecrane unde ne face capul mare de câte ori apare turuind ca o moară stricată, a și anunțat că-l va da în judecată pe dl Băsescu pe care l-a numit "șeful lumii interlope". De, când ai capul mare îți permiți insulte mari. Majoritatea martorilor a considerat însă că dl Băsescu a premeditat acest scandal pentru a agita apele în jurul dlui Blaga a cărui campanie bleagă riscă să pălească în fața scandalului Oprescu. Evident, reproșul cel mai frecvent adresat dlui Băsescu a fost că "a încălcat neutralitatea impusă de Constituție" făcându-i campanie dlui Blaga. De fapt, președintele i-a făcut un deserviciu dlui Blaga dar n-a încălcat nicio neutralitate impusă de Constituție pentru simplul motiv că aceasta nu impune așa ceva. Cei care îi dau zor cu neutralitatea citând Constituția ori n-au citit-o ori înșală cu bună știință asistența mizând pe faptul că nimeni nu-i verifică și nu-i contrazice. Mai ales că avem o Curte Constituțională care rescrie adesea Constituția și introduce instanțe suplimentare (pentru miniștrii-parlamentari) precum subcomisia Andon de la Cameră – menită să le respingă dosarele: abAndon elegant al justiției în fața politicului. Dl Corneliu Iacobov (Rafo Onești) a fost și el achitat în această campanie umanitară. Probabil că suntem singura țară în care toate averile mari sunt virgine și toți demnitarii sunt neprihăniți deși toată lumea vorbește de prostituție politică, proxenetism economic, perversiuni legislative, violuri juridice și hărțuire mediatică. Președinta CSM, dna Lidia Bărbulescu, a omologat acest record: "fenomenul de corupție nu este chiar atât de înspăimântător". Pare așa doar la început – dar după ce te obișnuiești cu el (ca dna Bărbulescu) devine chiar drăguț: "este marota politicienilor și exacerbat de presă". Ce să mai exacerbeze presa, doamna șefă? Nu-i destul de exacerbat? Presa nu surprinde nici un sfert din exacerbarea reală.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















