
Cântăreața Lauryn Hill, solista fostului grup Fugees, a fost acuzată de proferarea unor abuzuri verbale și dată în judecată pentru neplata muzicienilor din trupa ei.
Deși turneul ei european s-a încheiat încă din 2007, unul dintre muzicienii din trupa cântăreței susține că nu a fost plătit nici acum pentru serviciile sale. Potrivit chitaristului Jay Gore, colaborarea sa cu Lauryn Hill a fost un veritabil coșmar. Jay Gore i-a intentat cântăreței un proces, în care o acuză de proferarea unor abuzuri verbale la adresa membrilor trupei și de neplata serviciilor muzicale prestate de aceștia.
„După spectacole, Hill le cerea tuturor muzicienilor și tehnicienilor implicați în turneu să participe la ședințe, în timpul cărora ne critica și admonesta pe toți, în mod individual“, afirmă Jay Gore în documentele depuse la tribunal. „Lauryn Hill avea acel tip de comportament pentru care a devenit notorie, ce contribuia la apariția unui mediu de lucru ostil“, a precizat chitaristul.
„La un moment dat, Lauryn Hill ne-a spus în fața tuturor angajaților: «Nu-mi vine să cred că vă plătesc, proștilor! Voi ar trebui să mă plătiți pe mine!»“, a adăugat Jay Gore.
Jay Gore solicită plata unor daune de 20.000 de dolari. Avocatul său a declarat că mulți alți muzicieni au fost abuzați verbal de Lauryn Hill, dar ei ezită să vorbească despre acest lucru.
Între timp, aceasta a devenit mamă pentru a șasea oară la sfârșitul lunii iulie, artista aducând pe lume un băiețel.
Ea are cinci copii cu Rohan Marley, partenerul ei de viață, cu care are o relație marcată de numeroase despărțiri și împăcări.
Însă Rohan Marley, fiul celebrului Bob Marley, a declarat recent într-un mesaj pe Twitter că nu este tatăl celui de-al șaselea copil al artistei.
În 2007, fostul ei coleg din grupul Fugees Wyclef Jean a declarat că artista americană are nevoie disperată de „ajutor psihiatric“.
Lauryn Hill, în vârstă de 36 de ani, și-a câștigat celebritatea în calitate de solistă a grupului Fugees. După destrămarea trupei, cântăreața a lansat, în 1998, primul ei album solo, „The Miseducation of Lauryn Hill“, ce a fost extrem de bine primit. Pentru acest material discografic, Lauryn Hill a fost recompensată cu cinci premii Grammy, inclusiv la categoriile „albumul anului“ și „cel mai bun artist debutant“.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















