După ce au sperat până în ultima clipă că vor reuși să devină campioni naționali la fotbal, steliștii au reușit să-și consoleze suporterii oferindu-le eventul la handbal masculin. În urma unui meci dramatic, în care a fost nevoie de două runde de aruncări de la 7 metri pentru departajare, Steaua a câștigat, în cadrul turneului de la Brăila, Cupa României, după ce a dispus în finală de vicecampioana HCM Constanța, cu scorul de 33-32 (12-12, 26-26, 30-30).
Deținătorii titlului de campioană la handbal masculin și formația clasată pe locul doi în clasament au oferit spectatorilor un meci de infarct, în care echilibrul s-a instalat la sfârșitul fiecărei reprize de joc. Chiar dacă HCM Constanța s-a aflat, în momentele-cheie, la conducere pe tabela de marcaj, cei care s-au impus la final au fost steliștii, ce au reușit să mai îndulcească din amărăciunea microbiștilor și le-au oferit în dar un prețios event la handbal. Cupa a fost înmânată echipei roș-albastre, reprezentate de Alin Șania, de către președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu. Momentele de bucurie ale campionilor au fost prelungite și după decernarea trofeului, când centrul Viorel Mazilu a făcut deliciul spectatorilor, tunzându-l pe antrenorul Stelei, Dumitru Berbece, în mijlocul terenului de joc.
În Cupa Cupelor va evolua însă HCM Constanța, în calitate de finalistă și ocupantă a locului doi în Liga Națională, deoarece Steaua, fiind și deținătoarea titlului de campioană a României, va juca în Liga Campionilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















