Home Monden Madonna și-a aniversat cei 53 de ani în brațele iubitului de 24...

Madonna și-a aniversat cei 53 de ani în brațele iubitului de 24 de ani

DISTRIBUIŢI

Celebra Madonna a aniversat ieri vârsta de 53 de ani, dar acest număr nu pare să fie un impediment pe plan personal pentru divă, ba din contră. Aceasta și-a petrecut ziua de naștere în brațele iubitului ei mult mai tânăr, care are doar 24 de ani. Madonna se simte încă o adolescentă, care își trăiește poveștile de iubire cu mândrie.
După despărțirea de un alt tinerel, Jesus Luz, Madonna și-a găsit repede un nou „boy-toy“, tot de 24 de ani, pe numele lui Brahim Zaibat, însă relația cu acesta s-a desfășurat ascunsă de ochii presei.
Diva pop l-a cunoscut pe Brahim în toamna anului trecut, cu prilejul lansării linei sale de haine în magazinul Macy’s din New York, acolo unde tânărul fusese angajat pentru a dansa hip-hop. Au început să iasă împreună în luna septembrie 2010, iar prin luna mai au apărut zvonurile că s-ar fi despărțit.
Problemele par însă să fie de domeniul trecutului, deoarece Madonna și Brahim au petrecut luni o zi întreagă pe plajă, în exclusivista zonă Hamptons de lângă New York, iar cei doi îndrăgostiți nu și-au putut lua mâinile unul de pe altul.
„Este o femeie ca toate celelalte. Este o artistă extraordinară, recunoscută în toată lumea, însă mai presus de toate acestea este o femeie“, a declarat mama lui Brahim, care este cu opt ani mai tânără decât Madonna.
Pe numele său adevărat, Madonna Louise Ciccone, ea a debutat în cariera muzicală în 1983, iar de atunci a devenit o figură emblematică în dans, modă, sex și chiar și în religie. În ultimii ani, ea a fost apreciată pentru abilitatea constantă de a se reinventa și de a-și menține publicul interesat de ea.
De la lansarea unor hituri inovatoare în anii ‘80, precum „Like a Virgin“ și „Papa Don’t Preach“, și pånă la sărutul cu Britney Spears, din 2003, Madonna a fost timp de aproape două decenii în atenția jurnaliștilor.

Georgiana Moroșan

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.