Sute de studenți străini, inclusiv români, au protestat, miercuri, la o fabrică ce împachetează ciocolată în Hershey (Statele Unite), afirmând că programul de vară care ar fi trebuit să fie un schimb cultural i-a transformat în forță de muncă ieftină, relatează „New York Times“, în ediția electronică.
Studenți din țări precum China, Nigeria, România și Ucraina au venit în Statele Unite printr-un program înființat de Departamentul de Stat care le permite să lucreze timp de două luni și apoi să călătorească în Statele Unite. Ei susțin că se așteptau să își exerseze engleza, să facă ceva bani și să afle cum este viața în Statele Unite.
Aproximativ 400 de studenți au fost trimiși să muncească la ridicat cutii grele și împachetat dulciuri Reese, Kit-Kats și Almond Joys la o linie de producție rapidă, mulți dintre ei fiind nevoiți să facă ture de noapte. După deducerea taxelor asociate programului și pentru chirie, studenții susțin că mulți dintre ei nu câștigă nici pe departe suficienți bani pentru a-și acoperi cheltuielile efectuate în țările de origine pentru obținerea vizelor.
În plus, experiența lor în societatea americană a fost foarte diferită față de ce se așteptau. „Nu există niciun schimb cultural, niciunul“, a declarat Zhao Huijiao, în vârstă de 20 de ani, student la relații internaționale și originar din Dalien, China. „Este doar muncă, muncă mai rapidă, muncă“, a adăugat el.
John Fleming, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat că oficialii știu de protestul studenților și au trimis reprezentanți la Hershey, unde își are sediul compania de dulciuri, pentru a investiga situația.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















