Home Social Serviciul de Ambulanță Galați, dotat cu două dispozitive de resuscitare unice în...

Serviciul de Ambulanță Galați, dotat cu două dispozitive de resuscitare unice în țară

DISTRIBUIŢI

Serviciul Județean de Ambulanță Galați a achiziționat din fonduri proprii două dispozitive medicale, în valoare de 20.000 de euro, care efectuează automat manevre de resuscitare, SJA fiind prima unitate din țară dotată cu acest tip de aparatură, potrivit corespondentului Mediafax.
Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, dr. Mihai Polinschi, a declarat că dispozitivele medicale numite „Lucas 2“ se montează în zona toracelui pacientului și execută automat compresiuni, autoreglåndu-și intensitatea în funcție de fiecare bolnav.
El a precizat că dispozitivul are dimensiuni care pot permite împachetarea acestuia într-un rucsac, putånd fi inclus fără mari dificultăți în echipamentul unei ambulanțe.
„Dispozitivul își stabilește singur presiunea cu care trebuie să apese, astfel că va acționa eficient, indiferent cåt de mare este rezistența opusă de toracele bolnavului. Se efectuează compresiile la o adåncime constantă de cinci centimetri. Ele funcționează autonom, cu ajutorul unor baterii care durează 45 de minute“, a spus dr. Mihai Polinschi.
Un aparat similar mai deține doar Serviciul de Ambulanță din Capitală, acesta fiind însă o versiune mai veche decåt cea a aparatelor care au intrat  în dotarea unității de la Galați, a precizat sursa citată.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.