Home Economic-Financiar Românii au cumpărat uși de garaj de 12 mil. euro

Românii au cumpărat uși de garaj de 12 mil. euro

DISTRIBUIŢI

Românii pasionați de mașini, gageturi și sisteme automatizate au cheltuit anul trecut 12 milioane de euro pe uși de garaj secționale, iar jucătorii din domeniu estimează că anul acesta piața va atinge 16.000 de unități.
„Piața ușilor secționale va atinge 16.000 de unități până la finalul lui 2011, în creștere cu 7,5% procente față de 2010, însă va stagna din punct de vedere valoric, la același nivel ca și în 2010, la 12 mil. de euro“, a declarat Ciprian Oprea, director general MCA grup.
Ușile secționale se deschid prin culisare de-a lungul tavanului lasând liberă întreaga intrare, cu un consum minim din spațiul interior al garajului.
Dacă în țări dezvoltate, precum Franța, o astfel de ușă se schimbă odată cu renovarea generală a imobilului, la noi piața este tânără, iar o ușă de garaj se achiziționează pe viață. „Se garantează un ciclu de funcționare optimă de 10 ani pentru ușile secționale, însă durata medie de viață este de circa 20 de ani. Chiar și în aceste condiții, majoritatea românilor preferă lucrările de reparații pentru vechile uși batante în locul achiziționării unei uși secționale noi“, spune Ciprian Oprea.
Pentru că achiziționează ușa „pe viață“, românii sunt ceva mai conservatori în alegerea produselor, culorile preferate fiind alb și maro. „Acesta este încă o particularitate a pieței românești, comparativ cu alte țări unde oamenii își permit să aibă mai multă creativitate. De exemplu, în Belgia sunt preferate ușile gri antracit cu panouri netede, fără linii, în timp ce în Franța am primit multe comenzi pentru uși cu panouri netede cu o textură care imită stejarul auriu“, adaugă Oprea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.