Primul-ministru Tariceanu a facut ieri in parlament o declaratie asa-numita de -politica generala, privind reconstructia Romaniei dupa inundatii, integrarea in Uniunea Europeana si reforma in justitie-, declaratie prin care si-a asumat raspunderea guvernamentala. Daca chestiunile privind reconstructia dupa inundatii si integrarea europeana se circumscriu fara comentarii in aria interesului national, si deci nu pot fi tratate cu refuz nici de opozitie, in schimb, problema reformei in justitie ar putea reaprinde spiritele in opozitie. Sansa depunerii unei motiuni de cenzura nu este prea mare, dar e clar ca nucleul actualei coalitii de guvernare – respectiv Alianta D,A. – nu a abandonat ideea alegerilor anticipate si a referendumului.
PNL, din amanare in amanare
Politicienii recunosc, direct sau indirect, ca, fara alegeri anticipate, proiectele referitoare la reforma in justitie din declaratia politica a lui Tariceanu nu pot fi concretizate. Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu admite ca – desi nu ar fi de dorit – fara alegeri anticipate si bani nu poate fi vorba de o reforma reala a justitiei, declarandu-ne ca: -Pentru PNL, anticipatele nu sunt un scop in sine, ci un mijloc pentru a duce la bun sfarsit programul de guvernare si de aderare la Uniunea Europeana. Nu avem ambitie pentru a face alegeri anticipate. Cat despre declaratia politica a premierului Tariceanu privind reforma in justitie, cred ca punctul-cheie este alocarea de fonduri suplimentare. In ce priveste modificarea Legii Curtii Constitutionale, asta se poate face numai dupa alegerile anticipate care ne-ar aduce o noua majoritate parlamentara sau daca vrem mai devreme, numai prin negocieri politice cu celelalte partide-. Cum chestiunea cu negocierile nu are sorti de izbanda in conditiile -lipsei- de partener, o noua majoritate parlamentara, mai consistenta pentru Alianta D.A. si sustinatorii ei, este imperios necesara.
PRM vrea sa provoace el anticipate
Liderii PRM sunt ca de obicei -originali-, sustinand ca alegerile anticipate sunt necesare, dar ca metoda de a se ajunge la ele va fi de natura sociala cu Vadim la timona. Augustin Bolcas, deputat PRM, se arata ferm in a dezavua guvernul Tariceanu, dar fara a sustine o motiune de cenzura: -PRM nu se angreneaza in acest moment grav pentru tara in jocurile politice ale guvernului Tariceanu. Dupa ce s-a jucat de-a alba-neagra cu demisia, acum face un gest publicitar. Nu merita, pe noi nu ne preocupa sa dam un raspuns jocului de imagine. Nedepunerea unei motiuni nu inseamna ca sprijinim guvernul, dar sunt probleme mai importante decat existenta unui guvern inexistent. Alegerile anticipate vor fi provocate de o explozie sociala, pentru ca frauda electorala din 2004 isi arata acum roadele prin instabilitatea guvernului. Noi vom fi cei care le vom provoca in toamna sau in iarna-.
UDMR – referendum da, alegeri nu
Si UDMR crede ca ideea alegerilor anticipate ramane de actualitate, senatorul Peter Eckstein declarandu-ne ca: -Ideea de anticipate inca subzista, trebuie doar facuta o redefinire a momentului. Modificarea Legii Curtii Constitutionale se poate face si prin lege (pe cale legislativa). Reforma in justitie nu este un proces terminat, pot fi adoptate masuri in spiritul reformei Macovei. Peste decizia Curtii Constitutionale nu poti trece, dar prin organizarea unui referendum este loc de manevra si reforma Macovei ar putea fi operationala din toate punctele de vedere-.
PD o coace
Cat despre PD, este clar ca acest partid care graviteaza linistit in jurul lui Traian Basescu nu a renuntat nici o clipa la anticipate, din moment ce actualul presedinte Emil Boc sustine ca: -Renuntarea lui Tariceanu a pus in dificulatae PD-.
Cum insa nici reactiile partidelor dupa declaratia de asumare a raspunderii guvernamentale de catre Tariceanu nu sunt chiar previzibile si chiar constitutionalitatea acestui gest al premierului nu este clara, ne putem astepta la aproape orice, cum opineaza si analistii politici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















