Ministerul Sanatatii a semnat ieri cu Agentia Elvetiana de Dezvoltare si Cooperare un acord de cooperare prin care va primi 2.800.000 de franci elvetieni, adica 63.551.600.000 de lei vechi, in vederea reabilitarii sistemului medical de urgenta romanesc.
Astfel, cu acesti bani, autoritatile sanitare din Romania vor reusi implementarea programului -Imbunatatirea sistemului regional de acordare a asistentei medicale de urgenta-, in cadrul caruia, in perioada iulie 2005-decembrie 2007, vor lua fiinta 41 de dispecerate judetene unice la nivelul Serviciilor de ambulanta menite sa creasca performanta asistentei medicale de urgenta la nivelul fiecarui judet.
In plus, se vor forma 1.700 de medici si asistenti medicali ce vor fi constituiti la nivel local in echipaje de prim-ajutor, dotate corespunzator, menite sa actioneze in situatiile de urgenta ce se vor ivi pe raza judetului respectiv.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















