Home Social Noul sistem de prescriere al medicamentelor compensate nu-si are rostul

Noul sistem de prescriere al medicamentelor compensate nu-si are rostul

DISTRIBUIŢI

Tereza Franciuk, vicepresedinta Asociatiei Medicilor de Familie din Capitala, sustine ca noul sistem de prescriere al medicamentelor compensate dupa denumirea internationala, ce a fost implementat din data de 1 august 2005 de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, nu isi are rostul. In plus, acesta ingreuneaza munca medicului, care este nevoit sa se axeze mai mult pe scrierea unei astfel de retete decat pe consultatia acordata asiguratului.


-Pacientii trebuie sa astepte la usa cabinetului cu pana la 15 minute mai mult, din cauza noilor retete. Mai mult, suntem nevoiti sa le scriem bolnavilor denumirea comerciala a medicamentului compensat, intrucat exista mai multe produse farmaceutice cu aceeasi susbstanta activa al caror pret difera destul de mult, iar aceasta diferenta trebuie suportata de beneficiar, intrucat casa nu deconteaza decat pretul de referinta-, sustine Tereza Franciuk.

Nu de aceeasi parere este si presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Dumitru Lupuliasa, in opinia caruia -unii medici de familie erau stimulati pana acum de producatorii de medicamente sa prescrie un anumit produs farmaceutic, iar noul sistem nu mai permite asa ceva. In ceea ce priveste farmacistii, acestia vor acorda informatii pacientului cu privire la gama de medicamente ce contine aceeasi substanta activa si costul acestora-.

Cu privire la necesitatea introducerii sistemului de prescriere a medicamentelor dupa denumirea internationala, consilierul personal al presedintelui CNAS, Augustus Costache, a declarat ca -prescrierea substantei active pe retete este in acord cu practica uzuala din Uniunea Europeana. Totodata, munca medicilor a fost usurata, si nu ingreunata, iar asiguratului i s-a acordat posibilitatea de a alege medicamentul pe care si-l permite-.

Cu toate acestea, in incercarea de a-si procura medicamentele, bolnavii au format in ultimele doua zile, la usile cabinetelor medicale sau ale farmaciilor, cozi interminabile inca de la primele ore ale diminetii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.