Democratii si liberalii par dispusi, potrivit unor surse din interiorul Aliantei, sa accepte conditiile conservatorilor. Dan Voiculescu, liderul Partidului Conservator (PC), a ezitat sa dea ieri un raspuns concret privind sustinerea sau nu a schimbarii presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, dar a sugerat ca s-ar putea ajunge la o intelegere daca cele trei conditii puse de PC vor fi agreate. Este vorba despre proiectul legii privind justificarea averilor ilicite, reducerea la zero a TVA pentru produsele de baza si reprezentarea in consiliile judetene si in parlament a romanilor minoritari in unele judete ale tarii. PNL si PD considera ca PC ar trebui sa trimita in parlament cele trei proiecte legislative. Pana acum insa conservatorii nu au venit cu date concrete care sa arate care ar fi in prima instanta efectele anularii TVA la produse precum painea sau laptele. Conditiile conservatorilor par astfel pretexte pentru amanarea calendarului strict propus de Alianta PNL-PD: modificarea regulamentelor celor doua Camere si debarcarea lui Nastase si a lui Vacaroiu din fotoliile de lideri ai parlamentului pana in luna septembrie.
Presedintii Aliantei D.A., Emil Boc si Calin Popescu Tariceanu, s-au pus, in sfarsit, de acord in privinta stabilirii unui calendar de actiuni politice. -Discutiile din cadrul Consiliului National al Aliantei s-au referit la un calendar care sa ne permita atingerea obiectivelor fixate cu ceva vreme in urma, legate de schimbarile presedintilor Camerelor, de modificarea Legii 215, precum si chestiuni ce tin de eficienta actului de guvernare in perioada urmatoare-, a afirmat presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu. -Termenele sunt undeva in jurul lunilor septembrie-octombrie-, a declarat, la randul sau, presedintele PD, Emil Boc. In opinia sa, Partidul Conservator va trebui sa treaca testul fidelitatii fata de Alianta pe baza acestui calendar politic. -Nu poti sa fii si la putere, si in opozitie si asteptam un punct clar, ferm si fara echivoc din partea Partidului Conservator-, a afirmat Boc dupa intalnirea avuta cu liderii Aliantei. Singura cerinta adresata de Partidul Democrat este respectarea protocolului coalitiei si a calendarului politic. -Cine nu il respecta, practic, se autoexclude-, a continuat Boc. Prezumtia de rea-credinta conform careia partenerii de coalitie vor refuza respectarea calendarului nu a fost luata in calcul de presedintele PD, dar daca aceasta posibilitate se va ivi, decizia politica va fi luata in cadrul Aliantei, dupa discutiile din coalitia de guvernare. Cat priveste recomandarile Paridului Conservator, ele vor fi abordate abia dupa acceptarea cerintelor Aliantei. -Daca acest calendar politic este agreat, putem discuta si despre alte propuneri care pot fi, pana la un punct, abordate, daca sunt in concordanta cu textul constitutional-, a afirmat Emil Boc. Desi inaintea intalnirii cu partenerii de Alianta presedintele PD afirmase ca este posibila abordarea subiectului declasificarii dosarelor SRI ce incrimineaza existenta unor grupuri de interese care fac presiuni asupra guvernului, la iesire, Emil Boc a declarat ca tema nu a fost inclusa pe ordinea de zi a discutiilor. El nu a exclus o intalnire cu Traian Basescu pentru a clarifica aceasta problema, insa numai dupa discutiile avute in cadrul coalitiei. -Eu nu am nici un fel de motiv punctual, guvernamental sau politic in acest moment pentru o intalnire cu domnul Basescu, daca in urma sedintei din coalitiei vor aparea probleme ce trebuie comunicate si presedintelui, o vom face-, a afirmat Emil Boc. Toate supozitiile privind iesirea de la guvernare a PD au fost spulberate de presedintele acestei formatiuni politice. -Nu, Partidul Democrat nu iese de la guvernare-, a punctat Boc.
Divergentele din coalitie
1) Razboiul Basescu – Tariceanu
Presedintele a vorbit despre presiuni exercitate de unele grupuri de interese asupra executivului, dar si despre coruptia din sanatate, industria energetica si Politia de frontiera. Primul-ministru a evitat sa raspunda acuzatiilor de coruptie care exista in unele sectoare coordonate de guvern si a cerut declasificarea documentelor SRI, care, potrivit lui Traian Basescu, ar putea demonstra legaturile subterane dintre unii membrii ai guvernului si grupurile de interese.
2) Debarcarea presedintilor PSD ai Camerelor parlamentului
Alianta PNL-PD si UDMR sustin neconditionat schimbarea lui Adrian Nastase si a lui Nicolae Vacaroiu, dar Partidul Conservator cere o -revocare constitutionala-. La cererea lui Adrian Nastase, Curtea Constitutionala a emis deja o decizie potrivit careia articolul 25 din regulamentul Camerei, privitoare la procedurile de revocare a presedintelui acesteia, nu concorda cu normele constitutionale. Articolul respectiv stipuleaza ca operatiunile de debarcare din scaun a sefului deputatilor pot demara atat la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus, cat si la initiativa unei treimi din numarul total al deputatilor, insa numai in conditiile in care sunt de culori politice diferite. De aceea la ambele Camere ar trebui modificate regulamentele de functionare.
3) Modificarea Legii administratiei publice locale, astfel incat presedintii Consiliilor Judetene sa poata fi alesi cu jumatate plus unu din voturile consilierilor, si nu cu doua treimi ca pana acum. Toate partidele s-au declarat de acord cu aceasta modificare, dar Dan Voiculescu, presedintele conservatorilor, a precizat ca accepta schimbarea ca -procedura-, dar precizeaza ca revocarea actualilor presedinti de consilii judetene -nu poate fi facuta numai fiindca s-a schimbat puterea politica. Nu vom da curs unei asemenea solicitari-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















