Premierul Tariceanu a declarat ca va cere Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) declasificarea celor 21 de documente care, potrivit presedintelui Basescu, ar putea demonstra influenta pe care grupurile de interese le-ar avea asupra unor oameni din executiv. Conform Legii privind protectia informatiilor clasificate si Standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate in Romania, procedura declasificarii documentelor respective este insa destul de complicata. Informatiile secrete de stat pot fi declasificate prin hotarare a guvernului, la solicitarea motivata a emitentului, in acest caz SRI. Informatiile se declasifica daca: termenul de clasificare a expirat; dezvaluirea informatiilor nu mai poate prejudicia siguranta nationala, apararea tarii, ordinea publica ori interesele persoanelor de drept public sau privat detinatoare; a fost atribuit de o persoana neimputernicita prin lege.
Pana a fi facute publice, drumul celor 21 de informari transmise premierului Tariceanu de SRI este deci destul de sinuos. Deputatul PNL Titu Gheorghiof, membru al Comisiei de control a activitatii Serviciului Roman de Informatii, este sceptic in privinta demersurilor pe care le va face Tariceanu, pentru ca SRI poate invoca motivul atingerii sigurantei nationale. Traian Basescu a declarat, in interviul acordat postului de radio Romania Actualitati, ca cele 17 documente pe care nu le-a primit de la SRI -nu tin de securitatea, de siguranta nationala, dar erau lucruri care, prin sferele de influenta pe care le puneau in miscare, atentionau asupra unor influente care se exercita-. -Cred ca, pentru lamurirea acestei situatii, ar fi de dorit o intalnire intre premier si presedinte si o analiza in cadrul CSAT-, a afirmat Gheorghiof. Comisia a carui membru este nu poate cere, la randul ei, declasificarea acestor documente, decat daca privesc operatiuni ale SRI ce nu se afla in derulare. -Noi nu putem interveni, putem solicita informarile numai daca s-au adus incalcari ale drepturilor constitutionale-, a continuat Gheorghiof. Presedintele comisiei, senator PNL, ne-a declarat ca procedura tine numai de SRI, dar este necesara o discutie in prealabil in CSAT si apoi inaintata o solicitare Serviciului Roman de Informatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















