
Compania specializată în domeniul iluminării ecologice Optogan, unde este acționar magnatul rus Mihail Prohorov, a intrat în România printr-un parteneriat cu KDF Energy, firmă a omului de afaceri George Brăiloiu, și ia în calcul construcția unei unități de asamblare, proiect de 15-20 milioane euro. „O asemenea investiție depinde de sprijinul pe care îl vom primi din partea autorităților centrale și locale, de calitatea forței de muncă, de taxele vamale și de nivelul cererii din România și din statele vecine“, a declarat directorul de vânzări și dezvoltare al Optogan, Ove Sorensen, citat de Mediafax. El nu a oferit un termen clar privind lansarea unui astfel de proiect și a arătat că valoarea investiției pentru o unitate de asamblare ar putea fi de 15-20 milioane euro. Produsele de iluminare LED au un potențial de afaceri de 25-30 milioane euro până la finalul anului 2012 în zona balcanică, a spus Sˆrensen.
Becurile care folosesc tehnologia LED de înaltă luminozitate au un consum de 9 watti, de zece ori mai mic decât cel al becurilor cu incandescență și o durată de funcționare de 50.000 ore.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















