Cea de-a doua semifinală a Campionatului European de Fotbal din Austria și Elveția le opune în această seară, la Viena, începând cu ora 21.45, pe calificatele grupei D, respectiv Spania și Rusia. Adversarele din această partidă așteaptă de 24 și respectiv 20 de ani o nouă calificare în ultimul act al competiției europene de fotbal. Rusia a evoluat de 2 ori în semifinalele EURO și a câștigat ambele meciuri, în 1964 cu Ungaria (2-1) și în 1984 cu Danemarca (1-1, 5-4 după lovituri de departajare). Spania a câștigat titlul din 1964, după o finală cu URSS (2-1), iar în 1984 a fost învinsă în finală de Franța (0-2).
Cele două formații s-au mai întâlnit o dată în cadrul acestui turneu final, chiar în primul meci din grupe, ibericii impunându-se cu scorul de 4-1. În ciuda faptului că au fost înfrânți categoric de către Spania, selecționerul Rusiei, olandezul Guus Hiddink, a declarat că este greu de dat un pronostic în privința învingătorului din acest meci. "În meciul cu Spania nu am jucat deloc bine, iar primul gol primit a făcut diferența, spaniolii putând juca pe contre. Noi am încercat să atacăm, dar la prima minge pierdută, ei plecau rapid pe contraatac. Sper ca în semifinală lucrurile să meargă mai bine pentru noi. Spania este totuși favorită, pentru că are jucători mai experimentați decât echipa mea", a menționat Hiddink.
De partea cealaltă, favorită la cucerirea titlului european încă de la începerea competiției, Spania va aborda partida cu Rusia fără nicio schimbare la nivelul formulei de joc. Selecționerul Luis Aragones, ajuns la final de contract cu Federația Spaniolă de Fotbal, a declarat că își dorește despărțirea de această "minunată echipă" după cucerirea unui trofeu european.
Semifinala Rusia – Spania va fi arbitrată de belgianul Frank De Bleeckere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















