Premieră absolută în Parlament: regele Mihai va rosti un discurs în plenul Camerelor la 25 Octombrie când va împlini 90 de ani de viață și aproape tot atâția de istorie. Inițiativa, inspirată și legitimă, aparține PNL care prin dl Tăriceanu a propus-o Camerei Deputaților unde s-a izbit de refuzul dnei Anastase – pe motiv că regele „nu are calitatea de șef de stat în funcție“. Regele Mihai are însă calitatea de șef de stat în istorie iar omagiul care i se cuvine „la aniversară“ este și un privilegiu-rar! – de a fi contemporani cu propria noastră istorie și regalitate. Din fericire, PNL a reluat propunerea și, susținut de PSD, a reușit să supună invitația la vot unde a întrunit majoritatea necesară deși pedeliștii s-au comportat penibil votând împotrivă sau părăsind sala în ciuda apelului dlui Paleologu care le-a atras atenția că „e o chestiune de obraz“. Pedeliștii au preferat să-și apere obrazul de președintele Băsescu a cărei aversiune față de regele Mihai și Casa Regală (pe deplin împărtășită de aceștia) a devenit și publică și nepopulară. S-au schimbat vremurile: cei de stânga, care în ’90 îl goneau pe rege din țară și-l înjurau la gazetă („fire-ai al naibii, maiestate“ scria dl Andon) sunt acum prietenii Casei Regale cu care s-au și încuscrit (prin col. Duda) în timp ce dreapta oficială (dl Băsescu și PDL) a trecut la insultarea regelui și a Casei Regale și s-a încumetrit cu acareturile (Paul Lambrino). Păcat! În fine, bine că invitația s-a votat și regele Mihai a acceptat-o: astfel, în 25 octombrie Parlamentul va avea parte de o zi unică în care istoria României (așa cum a fost) se va adresa prezentului (așa cum e) prin intermediul ultimului său purtător de coroană. E un miracol că în Parlamentul nostru mai calcă și un rege adevărat – căci de regii asfaltului, de regii șatrelor, de împărații muștelor, de baronii locali, de prinții de butelie (Borcea) și de beizadelele țopenclaturii ne-am săturat deși ei nu se mai satură să abuzeze de răbdarea și de banii publici plasându-și rudele și paparudele în toate funcțiile. În Parlament, „aleșii“ neamului, Ponta și Șerban Mihăilescu, foști colegi de PSD pe care viața și dl. Băsescu i-au despărțit, au avut o dispută pe care dl. Mihăilescu ( fost Micky Șpagă) a încheiat-o academic: „Victoraș, ciocu’ mic!“- reluând astfel formula pe care în 2001 o adresa PDL, actualul său aliat. Încă un semn că s-au schimbat rolurile, ciocurile și ciocoii. Doar zicala a rămas: pupă-l în cioc și papă-i tot.
Tia Șerbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















