Home Sănătate „Droguri” on-line prin muzică!

„Droguri” on-line prin muzică!

DISTRIBUIŢI

Se cunosc efectele benefice ale muzicii și faptul că se poate face terapie cu ajutorul sunetelor, însă la fel de bine se pot induce și efecte halucinogene, asemănătoare celor produse de droguri, prin intermediul notelor muzicale, susțin reprezentanții Gărzii de Finanțe din Italia. Aceștia au observat că pe Internet ia amploare fenomenul "cyber-drogului", care este promovat prin intermediul muzicii și care are efecte similare substanțelor narcotice numai prin simpla excitare a creierului. Aceste "melodii" se găsesc la discreție pe net și deocamdată sunt gratuit la dispoziția consumatorilor.

În contextul în care muzicoterapia poate face bine și chiar vindecă, s-a inventat și varianta negativă a muzicii, numită "cyber-drog", un fenomen nou în Italia, care s-ar putea răspândi fără control, potrivit Gărzii de Finanțe din peninsulă.

Garda de Finanțe din Italia a descoperit pe Internet un trafic cu "note halucinogene", potrivit cotidianelor "Panorma" și "Corriere de la Sera". Colonelul Umberto Rapetto a explicat că undele cuprinse între 3 și 30 Hertz, infrasunetele, cu alte cuvinte frecvențele pe care lucrează creierul uman, sunt în măsură să declanșeze cele mai diferite reacții și să solicite într-o manieră intensă activitatea cerebrală. Undele alfa, de exemplu, care merg de la 7 la 13 Hertz, au un efect potențial relaxant, dar există altele care obțin efectul opus, euforizant sau excitant, "fiind suficient să inserezi aceste infrasunete, pe care conștiința umană nu le percepe, într-o bucată muzicală și jocul e făcut" a explicat colonelul. El a mai precizat că utilizarea acestor infrasunete este cunoscută de forțele de poliție, care în străinătate le folosesc ca mod de descurajare, de exemplu în discoteci, pentru a-i calma pe tineri.

"Muzică" în funcție de efectul halucinogen

Pe Internet se găsesc gratuit și nelimitat atât înregistrări audio "stupefiante", cât și software-ul pentru a le asculta, iar această modă pare să se extindă rapid, cum s-a întâmplat de exemplu în Spania. Site-ul sectorului este i-doser.com, iar aceste "i-dose" au efecte similare drogurilor, documentele purtând chiar numele drogului, în funcție de rezultat, respectiv "cocaină", "marijuana", "heroină", "peyote", "ecstasy", "efect orgasmic". Efectul este amplificat dacă aceste sunete sunt ascultate la căști, în întuneric, în liniște și sunt asociate cu o muzică specială, precum și cu consumul de alcool, au mai explicat reprezentanții Gărzii de Finanțe. Prejudiciile reale aduse sănătății și riscul de dependență mai necesită încă certificări, "dar cu siguranță aceste sunete interacționează cu creierul, îndeosebi la subiecții predispuși mintal", a precizat Rapetto. El a mai relevat că potențialul de răspândire al iDoser este enorm. Spre deosebire de droguri, "melodiile" pot fi "consumate", iar apoi pot trece din mână în mână. Există deja o firmă care oferă on-line, pe propriul site, un fișier mp3 de tipul popularului WinAmp care conține "doza" audio și care propune contra cost propriile sunete, prezentându-le ca deosebit de eficiente și calitative. Însă se preconizează că se va ajunge la fel ca pe piața drogurilor, prima doză fiind gratis, urmând ca dependența să-l facă pe doritor să plătească.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.