Home Sport Marian Oprea, locul doi la Grand Prix-ul de la Atena

Marian Oprea, locul doi la Grand Prix-ul de la Atena

DISTRIBUIŢI

După ce a revenit în activitatea competițională chiar la timp pentru a participa cu șanse la o medalie la Olimpiada de la Beijing, triplusaltistul Marian Oprea se relansează în elita atletismului. Românul a ocupat locul doi în proba de triplusalt din cadrul Grand Prix-ului de atletism de la Atena. Oprea a realizat la Atena o performanță de 16.97 metri, fiind devansat de portughezul Nelson Evora, cu 17,23 metri. Pe ultima poziție a podiumului s-a clasat senegalezul Nbiss Kaba Badji, cu o încercare ce a măsurat 16,38 m.
Deși săritura de la Atena nu se află printre cele mai bune performanțe ale piteșteanului (acesta are drept "Personal Best", 17,81 m), rezultatul este unul așteptat și face parte din tactica "pașilor mărunți", adoptată în vederea realizării unei performanțe deosebite la Jocurile Olimpice. Accidentările repetate și absența îndelungată din activitatea competițională la nivel înalt l-au determinat pe Marian Oprea să abordeze extrem de precaut pregătirea Olimpiadei. Și, cu toate că ghinionul s-a ținut scai de el în ultimul timp, atletul român este extrem de încrezător în șansele sale la o medalie la Beijing.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.