"După întâlnirea de la Cotroceni, ați uitat cu totul problema scumpirilor și nu ați făcut nimic pentru a micșora efectul acestora asupra populației", i-a scris Geoană președintelui Traian Băsescu. E drept, Băsescu n-a făcut nimic, în schimb, Geoană și-a organizat o petrecere de vreo 40.000 de euro, demnă de un socialist cu buzunare liberale. Petrecerea, organizată de soție, după cum a declarat liderul PSD, a fost tipică pentru un om preocupat zi de zi de soarta celor mulți și necăjiți: antreuri franțuzești, fructe de mare, sampanie, băuturi fine și ca desert un fil elogios despre cariera Marelui Mircea. Sau a Prostănacului, după cum îl alintă duios Iliescu.
Înțelegem, domnule Geoană, că vă credeți deja prim-ministru, dar, credeți-ne, jucați fals rolul acesta. Încercați să-l imitați pe Năstase, vă dați de ceasul morții în declarații pentru binele poporului, în timp ce locuiți într-o vilă a RAAPPS, pentru care chiria ajunge la câteva mii de euro pe lună. Cu asemenea comportament o să dați chix, cu siguranță.
Lecția Năstase-2004 pare să nu fi fost însușită de social-democrații al căror tupeu începe să fie invers proporțional cu rezultatele din alegeri: rezultate modeste, tupeu maxim.
P.S. D-le Geoană, următoarea epistolă ar putea fi expediată pe adresa lui George Bush, întrucât criza vine din America, iar președintele SUA n-a făcut nimic pentru a reduce efectele ei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















