Home Monden Johnny Deep și-a dat foc în copilărie

Johnny Deep și-a dat foc în copilărie

DISTRIBUIŢI

Johnny Depp și-a dat foc, din greșeală, la față și păr, în copilărie, în timp ce se juca cu o torță și cu benzină, și a fost salvat de un prieten, a mărturisit actorul la o conferință de presă de promovare a celui mai nou film al său, „The Rum Diary“, în care joacă rolul jurnalistului Paul Kemp. El a mărturisit că scena din film în care pune alcool în gură și îl aprinde nu îi este străină, deoarece, în copilărie, a încercat să facă același lucru. „M-am jucat puțin cu focul când eram mic. Am luat puțină benzină în gură și am scuipat-o spre o torță, dar mi-a luat foc capul“, a spus Depp. „E ciudat când iei foc. Prima reacție este panica și atunci pur și simplu vrei să fugi… cea mai proastă idee, de fapt. În momentul acela, un prieten pe nume Bones a venit și a stins focul de pe fața mea. Mi-a salvat viața“, și-a amintit actorul. În ciuda amintirii traumatizante din copilărie, Depp a fost fericit să repete experieța și a făcut singur cascadoria, în film.

Georgiana Moroșan

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.