Home Știință Aproape 20.000 de oameni, prinși sub dărâmături în China!

Aproape 20.000 de oameni, prinși sub dărâmături în China!

DISTRIBUIŢI

Pe măsură ce trece timpul, bilanțul cutremurului care a lovit ieri China devine de-a dreptul șocant. Astfel, peste 12.000 de oameni au fost găsiți morți ca urmare a seismului, dar numărul victimelor e cu siguranță mult mai mare, având în vedere că mai mult de 18.000 de oameni sunt prinși sub dărâmături în cel mai mare oraș din apropierea epicentrului, Mianyang, și foarte probabil mulți dintre ei au decedat. Autoritățile de la Beijing încearcă să gestioneze acest adevărat dezastru natural care a lovit țara și care e de departe cel mai grav fenomen de acest gen din ultimii 30 de ani. Armata a fost mobilizată și ea pentru a încerca fie să ajute la găsirea oamenilor încă prinși sub dărâmături, fie pentru a încerca eliminarea efectelor dezastruoase ale cutremurului. Trebuie spus că puternicul cutremur de ieri, care a avut magnitudinea de 7.9 grade pe scara Richter, a avut și o replică seismică foarte puternică, de peste 6 grade pe scara Richter, care a pus la pământ multe dintre clădirile care fuseseră afectate cu o zi în urmă. Spre exemplu, în regiunea Beichuan, 80% dintre clădirile de acolo au fost distruse, iar multe dintre fabricile din regiunile afectate și-au încetat activitatea. Se pare că guvernul chinez s-a mobilizat exemplar și este destul de eficient, fiind conștienți că e în joc prestigiul țării în condițiile în care întreaga lume e cu ochii pe China, care în doar câteva luni va găzdui Jocurile Olimpice de vară. Uniunea Europeană, SUA, Japonia, dar și Taiwanul, pe care Beijingul îl consideră un teritoriu care-i aparține, au trimis ajutoare pentru populația chineză, pe care China a spus că le va accepta "cu recunoștință".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.