Home Știință Iranul, inamicul nr. 1 al SUA

Iranul, inamicul nr. 1 al SUA

DISTRIBUIŢI

Șeful Statului Major Interarme al armatei SUA, amiralul Michael Mullen, a confirmat într-un interviu ceea ce liderii politici americani sugerau de mult timp, faptul că Iranul va fi statul care va pune cele mai mari probleme politicii americane, cel puțin în următorii ani. Cu toate astea, Mullen e de părere că SUA trebuie să discute cu Iranul, asta în condițiile în care relațiile diplomatice au fost rupte din 1980, după ce studenți islamiști au luat ostatici câteva sute de membri ai ambasadei americane din Teheran pe care i-au eliberat după mai mult de un an. Motivele pentru care Iranul e o amenințare pentru SUA sunt diverse, dar pe primul loc se poate menționa încercarea statului iranian de a produce arma nucleară, proces care continuă deși liderii politici de acolo pretind că nu au de gând asta. Un alt motiv ar putea fi acela că Iranul este foarte agresiv față de Israel, despre care președintele iranian Ahmadinejad a spus că "va fi șters de pe hartă", una dintre multele declarații de neconceput pentru un șef de stat, care se adaugă celor care negau însăși existența unor dezastre ale omenirii precum Holocaustul sau atacurile de la 11 septembrie 2001. La toate astea se adaugă și faptul că Iranul susține și organizații teroriste care destabilizează o regiune a Orientului Mijlociu extrem de importantă din punct de vedere strategic pentru America.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.