Numărul total al creditelor refinanțate s-a dublat în perioada iunie 2010 – mai 2011, după apariția OUG 50/2010, la aproximativ 160.000 de credite, comparativ cu 85.500 de credite de refinanțare acordate în perioada iunie 2009 – mai 2010, se arată într-un raport al Consiliului Concurenței.
"În această perioadă s-au acordat aproximativ 160.000 de credite de refinanțare, comparativ cu 85.500 credite de refinanțare acordate în perioada iunie 2009 – mai 2010. Prin urmare, cel puțin 160.000 de clienți au beneficiat în mod direct de eliminarea/reducerea comisionului de rambursare anticipată. Acestora li se adaugă clienții care au efectuat în această perioadă rambursări anticipate ale creditelor, parțiale (229.000 clienți) sau totale (altele decât refinanțările), precum și cei care și-au renegociat contractele în condiții mai favorabile", se arată în raportul "Mediul Concurențial românesc – evoluții în sectoare esențiale", lansat vineri de Consiliul Concurenței.
Volumul cumulat al creditelor de refinanțare în lei în perioada iunie 2009 – mai 2010 este de 1,027 miliarde lei, iar volumul cumulat al creditelor de refinanțare în lei în perioada iunie 2010 – mai 2011 este de 2,169 miliarde lei. Pentru comparație, volumul de credite în sold acordate gospodăriilor populației la nivelul lunii mai 2011 a fost de 35,402 miliarde lei.
Prin urmare, în cele 12 luni ulterioare apariției Ordonanței, volumul total al creditelor de refinanțare în lei s-a dublat față de perioada anterioară corespunzătoare. În același timp, acest volum reprezintă 6% din volumul creditelor în sold acordate gospodăriilor populației.
Raportul mai arată că volumul creditelor refinanțate în valută, în perioada iunie 2010 – mai 2011, a fost de 338 milioane euro. "Considerând, în medie, o reducere cu 3 puncte procentuale a comisionului de rambursare anticipată plătit de clienții bancari care și-au refinanțat creditele, în perioada următoare apariției Ordonanței, prevederile articolului 67 au condus la economii de aproximativ 65 milioane lei și 10 milioane euro. De asemenea, prevederile Ordonanței au influențat în mod direct un număr total de aproximativ 229.000 de rambursări anticipate parțiale ale creditelor acordate în lei și valută, iar volumul corespunzător plăților anticipate a fost de 542,2 milioane lei, respectiv 261,9 milioane euro", se mai arată în raport.
Totodată, aplicând o reducere medie de 3 procente a comisionului de rambursare anticipată clienților bancari care au rambursat anticipat o parte din credit, în perioada următoare apariției Ordonanței, rezultă economii de aproximativ 16 milioane lei, respectiv 7,85 milioane euro.
Parlamentul a adoptat la finalul lunii decembrie a anului trecut OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori, cu modificările cerute de Comisia Europeană, astfel că aceasta nu se aplică contractelor de credit în derulare, cu excepția comisioanelor de rambursare anticipată, iar refinanțarea creditelor se va renegocia între bănci și clienți.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















