
Fostul dictator libian Muammar Gaddafi a lăsat 28 de milioane de dolari unei grupări teroriste care să îl răzbune după căderea regimului său, potrivit presei egiptene. În urmă cu circa șase luni, Gaddafi s-a întâlnit cu reprezentanți ai mișcării teroriste la baza Bab al-Aziziya, din Tripoli, potrivit politicianului libian Ibrahim Qwaider, fost director general al Organizației arabe pentru muncă. Fostul dictator le-ar fi oferit teroriștilor 28 de milioane de dolari, pentru a pune în aplicare un plan numit „Răzbunare pentru căderea regimului”, a spus Qwaider. Banii urmau să fie cheltuiți pentru comiterea de atacuri teroriste în orașe arabe și europene. Politicianul libian a avertizat și că 148 de membri ai regimului Gaddafi au fugit în Egipt și sunt pregătiți să submineze noile instituții libiene, folosind manevre politice. Potrivit lui Qwaider, aceștia ar putea dispune de până la 10 miliarde de dolari.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















