Home Politic Raportul de monitorizare, asteptat cu optimism

Raportul de monitorizare, asteptat cu optimism

DISTRIBUIŢI

Cu numai trei zile inainte de data la care va fi facut public raportul de monitorizare a Romaniei (ca si al Bulgariei), realizat de Comisia Europeana, autoritatile romane sunt optimiste. Raportul de monitorizare inlocuieste raportul de tara anual, din perioada negocierilor de aderare, iar politicienii de la putere se arata increzatori in faptul ca documentul nu va face recomandari privind eventuala activare a clauzelor de salvgardare impuse Romaniei si ca va prezenta pozitiv evolutia tarii in materie de implementare a cerintelor europene.


Daca insa, dupa bunul obicei al clasei politice de la noi, autoritatile, mangaiate incurajator pe crestet de responsabilii europeni, se vor culca pe o ureche, Romania va avea mari probleme. Amenintarea clauzei de salvgardare ramane in vigoare pentru noul raport, care va fi prezentat de executivul european in primavara anului viitor. Chiar si pana atunci, exista posibilitatea ca, asa cum s-a mai intamplat, Romania sa primeasca o scrisoare de avertizare, care sa precizeze clar ce trebuie sa faca guvernul, parlamentul si toate celelalte institutii implicate in procesul de integrare, pentru a evita activarea clauzei de salvgardare.

Anca Boagiu: -Cel mai bun semnal pentru Romania-

Intr-un interviu acordat acum cateva zile Agentiei Rompres, Anca Boagiu, ministrul integrarii europene, si-a exprimat din plin optimismul. -Progresele pe care Romania le-a facut in acest an indica improbabilitatea activarii clauzei de salvgardare, chiar daca decizia in acest sens va fi luata in aprilie anul viitor. Va pot asigura ca Romania ramane determinata sa parcurga toate etapele necesare pentru aderarea la 1 ianuarie 2007. Raportul din acest an va sublinia, fara indoiala, pasii importanti pe care Romania i-a facut atat in domeniul armonizarii acquis-ului comunitar, dar mai ales in ceea ce priveste implementarea acestuia-, a spus ea.

Pe de alta parte, Anca Boagiu a atras atentia asupra necesitatii mentinerii unui ritm sustinut in implementarea cerintelor impuse de Comisia Europeana. -Din pacate, inregistram intarzieri in ceea ce priveste adoptarea unor legi importante din acquis-, si-a justificat ministrul iesirea dura, de acum cateva zile, impotriva lentorii cu care se desfasoara procesul legislativ in parlament. Ea a spus ca anumite aspecte negative se vor regasi si in raport, dar ca lucrurile merg spre bine. -Sigur, raportul va mentiona si domeniile in care Romania mai are de lucrat, asa cum este cazul, spre exemplu, al finalizarii procesului de securizare a frontierelor, cel al achizitiilor publice sau cel al combaterii coruptiei. In ansamblu insa, acest raport va constitui cel mai bun semnal si, in acelasi timp, indicator pentru Romania in directia continuarii reformelor necesare aderarii la UE la data stabilita, 1 ianuarie 2007-, a declarat Anca Boagiu.

Oficialii Comisiei – -prieteni exigenti-

Cei mai importanti oficiali europeni pentru Romania, Olli Rehn, comisarul european pentru extindere, si Pierre Moscovici, raportorul Parlamentului European pentru Romania, au dat si ei, in ultimele saptamani, mesaje care indreptatesc un oarecare optimism. Olli Rehn a declarat ca raportul nu va include opinii privind activarea clauzelor de salvgardare si nici noi solicitari pentru Romania, iar Pierre Moscovici a declarat ca aderarea tarii noastre la UE, la 1 ianuarie 2007, este dorita de legislativul si de executivul european, precizand insa ca organismele UE ne poarta o -prietenie exigenta-. Din declaratiile responsabililor europeni se poate deduce ca Romania a facut progrese remarcabile in cazul unora dintre capitolele cu dificultati. Cel mai important dintre acestea tine de reforma justitiei, iar eforturile recente ale Romaniei au fost salutate destul de calduros chiar de Olli Rehn. Pe de alta parte, oficialii UE au insistat ca mai sunt multe de facut in lupta impotriva coruptiei, mai ales la nivel inalt, securizarea granitelor, agricultura si mediu.

Datele incluse in raportul Comisiei vor fi analizate in Consiliul European de la Bruxelles, in decembrie 2005, insa va trebui sa asteptam raportul pe care executivul european il va prezenta in aprilie 2006 pentru a sti daca Romania indeplineste conditiile pentru a deveni membru UE la 1 ianuarie 2007.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.