Bilanțul ciocnirilor din Cairo ajunsese ieri la 35 de morți, potrivit unor surse de la morga locală, după ce mii de manifestanți au reocupat duminică seara Piața Tahrir din Cairo,simbol al revoluției egiptene, după o încercare violentă a armatei și poliției de a-i evacua. Anterior, forțele de ordine îi puseseră pe fugă pe manifestanți cu ajutorul gazelor lacrimogene și lovindu-i cu bastoanele. În ultimele săptămâni, protestatarii au organizat demonstrații împotriva unui proiect de constituție care, spun ei, ar permite armatei să mențină prea multă putere după alegerea unui nou guvern civil. Incidentele sunt cele mai violente de la protestele din februarie, care l-au îndepărtat de la putere pe Hosni Mubarak. Alegerile parlamentare urmează să înceapă pe 28 noiembrie și vor dura trei luni. La începutul lunii noiembrie, liderii militari au făcut public un document care stabilește principiile unei noi constituții. Potrivit acestuia, armata nu va fi pusă sub supervizare civilă și nici bugetul ei. Această prevedere i-a nemulțumit pe protestatari, care se tem că ceea ce au câștigat prin revoluția din februarie ar putea pierde, armata încercând să mențină un anumit control asupra puterii.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















