"România este una dintre țările cele mai vulnerabile la turbulențele financiare internaționale. Statul va avea deficit de cont curent de peste 10% pe perioada de prognoză (până în 2012 – n.r.), alimentat de creșterea economică și, mai ales, de accelerarea consumului intern", se arată în cea mai recentă ediție a prognozei globale a Economist Intelligence Unit (EIU).
Analiștii EIU avertizează că economiile României și Bulgariei par suprasolicitate, cu nevoi de finanțare externă ridicate, ambele state fiind vulnerabile la schimbări ale sentimentului investitorilor.
Cerințele de finanțare ale României se ridică la circa 30% din PIB. Finanțarea a fost realizată prin fluxurile de investiții străine directe, dar va deveni din ce în ce mai dificilă, pe măsură ce privatizările se termină, se spune în raport.
Leu slab
Un alt punct slab identificat de economiști se referă la deprecierea monedei naționale, în condițiile în care cea mai mare parte a datoriei externe este denominată în euro.
EIU atrage atenția și asupra Bulgariei, al cărei deficit de cont curent se situează la circa 20% din PIB, iar necesarul de finanțare, la aproape 50% din PIB.
Analiștii sunt de părere că avansul economic al regiunii se va stabiliza în acest an, pentru a se decelera moderat începând din 2009, reflectând încetinirea consumului intern și a exporturilor.
Astfel, pentru 2008 este prognozată, pentru Europa de Est, o creștere economică de 5,8%, iar pentru anul viitor, de 4%.
Pentru 2010, analiștii estimează un avans al PIB de 3%, pentru ca în 2011 și 2012 creșterea să se mențină la 2,7%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















