Piața construcțiilor va crește ușor în acest an și ar putea consemna un avans mai mare în 2012, susținută în principal de lucrările de infrastructură, a declarat ieri președintele Patronatului Societăților din Construcții, Cristian Erbașu.
„În comparație cu 2010, în acest an piața construcțiilor va termina ușor pe plus. Speranțele noastre se îndreaptă către anul viitor, când piața ar putea avea o creștere mai mare, fiind susținută în special de lucrări de infrastructură“, a declarat Erbașu, într-o conferință de presă.
El a precizat că lucrările de infrastructură generează peste 75% din piața construcțiilor, dar sectorul ar trebui susținut și de proiecte private, cu o evoluție mai slabă în ultima perioadă.
„Așteptăm și investițiile pe zona privată, unde s-au anunțat multe proiecte, dar nu știm dacă acestea vor începe în 2012“, a spus Erbașu.
Prezentă la eveniment, Andreea Paul Vass, consilier al primului ministru, a afirmat că piața construcțiilor a stagnat în primele nouă luni din acest an la nivelul perioadei similare din 2010, iar constructorii trebuie să înțeleagă că „după o cădere brutală trebuie să treci prin momente de cotitură“.
Vass a precizat că România ocupă locul al patrulea la nivelul Uniunii Europene după creșterea de 7,4% din trimestrul al treilea, iar viteza cu care recuperează este mai mare decât media europeană.
Ea a prezentat o parte din măsurile și programele derulate de autorități în domeniul construcțiilor în acest an sau pregătite pentru 2012.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















