-In Romania, media cheltuielilor pentru protectia plantelor, raportata la intreaga suprafata cultivata, este de 15 euro/ha pe an, in timp ce in tarile din UE aceasta medie este situata intre 150 si 200 de euro. In Polonia, se cheltuieste circa 80 de euro, in timp ce in Ungaria aceasta medie a depasit 30 de euro-, a precizat ieri, in timpul unei conferinte de presa, Marc Bonfils, directorul general al companiei Syngenta Agro. Bonfils a precizat ca specialistii companiei au constatat o crestere a productivitatii la culturile agricole, tratate cu substante si tehnologii ale companiei Syngenta, de trei ori mai mare decat in alte tari europene. La aceasta data, pe plan mondial, volumul cheltuielilor destinate cercetarii in domeniul tehnologiilor protectiei plantelor se situeaza pe locul al II-lea, dupa cele destinate crearii de noi medicamente, dar inaintea celor pentru tehnologii IT.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















