După ce organizarea Jocurilor Olimpice la Beijing a fost un real succes, chinezii intenționează acum să aducă la ei în țară o altă competiție foarte importantă, Cupa Mondială de fotbal.
Cu toate că asiaticii au promis că vor face toate eforturile pentru a aduce stadioanele la cele mai înalte standarde, președintele FIFA Sepp Blatter i-a avertizat că, înainte de toate, trebuie să își pună ordine în campionatul intern.
"Încă din luna aprilie, chinezii s-au arătat interesați de găzduirea unei ediții a Cupei Mondiale la fotbal. Eu i-am avertizat însă că mai întâi trebuie să își pună ordine în fotbalul intern, iar pentru asta e nevoie de timp. China este obișnuită să lucreze după plan, iar în fotbal nu se întâmplă acest lucru deocamdată", a spus oficialul FIFA, care i-a avertizat pe chinezi că vor reuși să găzduiască "mondialele" cel mai devreme în 2022.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















