Pelicula "There Will Be Blood"/"Va curge sânge" de Paul Thomas Anderson – o parabolă despre familie, credință, putere și petrol, a cărei acțiune se petrece la frontiera Californiei, la început de secol XX – va primi marele premiu FIPRESCI pentru cel mai bun film al anului, distincție pe care regizorul a mai primit-o și în 2000, pentru pelicula "Magnolia". "Va curge sânge" a fost desemnat câștigător după ce a fost votat de 242 de critici din întreaga lume. Cea mai recentă victorie înregistrată de acest film a fost la premiile Academiei Americane de Film, când actorii Daniel Day-Lewis și Robert Elswit au câștigat două premii Oscar. Anderson va primi trofeul în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la San Sebastian, care va avea loc pe 18 septembrie. Anul trecut, premiul FIPRESCI a fost atribuit lui Cristian Mungiu, pentru drama "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















